Petre Roman a împlinit 75 de ani. Ce mesaj i-a transmis Oana Roman: „Chiar îmi doresc să fie bine”

Data publicării:
Petre Roman și Oana Roman, foto Instagram
Descriere foto: Petre Roman și Oana Roman, foto Instagram

Petre Roman a împlinit azi 75 de ani, motiv pentru care, fiica sa i-a transmis un mesaj emoționant. 


Petre Roman s-a născut pe  22 iulie 1946, la București. A activat ca politician, inginer și profesor universitar. A fost prim-ministru al României între 1989 și 1991.

Petre Roman a divorțat de mama Oanei Roman în urmă cu mai mulți ani. Fostul politician și-a refăcut viața alături de Silvia Chifiriuc, artista cu care are un băiețel. 


De ziua tatălui său, Oana Roman și-a amintit de poveștile pe care mama sa i le spunea despre începutul relației sale cu celebrul politician. Pe atunci, Mioara Roman o avea deja pe Catinca Roman, care, din întâmplare, este născută în aceeași zi cu Petre Roman.

 


„La mulți ani, Catinca! La mulți ani, tati, să fii sănătos și minunat și mi-e dor de tine! Sunt născuți în aceeași zi și este și poveste foarte frumoasă, pentru că părinții mei când s-au cunoscut, tata a invitat-o pe mama la masa iar ea a spus îmi pare rău, nu pot să vin că este ziua fetei mele.’ Și tata i-a zis: Da, dar este și ziua mea. Cum facem?’. Astăzi este o zi specială. Să fii cool ca până acum”, a spus Oana Roman, la Antena Stars.


Vedeta spune că regretă că nu a apucat să-i facă urările personal tatălui săi, asta din pricina programului aglomerat. De asemenea, ea a subliniat încă o dată admirația pe care i-o poartă părintelui său. 

Mi-a zis că pleacă de ziua lui undeva. Îmi pare rău că nu am apucat să îl sun pentru că am niște zile foarte aglomerate. Am ajuns acasă la 1 noaptea. Cam așa sunt zilele mele. Eu îi doresc să fie la fel de în formă ca până acum. Arată extraordinar, dar cu ce preț. Cu o viață disciplinată, cu mult sport și cu multă grijă. Chiar îmi doresc să fie bine. Disciplina lui este un lucru pe care îl admir la el. In ultimii ani am devenit și eu mai disciplinată. El în fiecare zi învață, citește și evoluează. Admir foarte mult faptul că nu l-am auzit vorbind de rău pe cineva. Cred că de două ori l-am auzit pierzându-și cumpătul, dar de altfel reușește să trateze lucrurile cu o diplomație incredibilă. Eu sunt mai impulsivă”, a mai spus  Oana Roman.

 

 

Cum o pedepsea Petre Roman în copilărie

 

În urmă cu ceva timp, Oana Roman și-a deschis sufletul și a povestit despre ce pedepse primea de la tatăl ei, dacă greșea sau nu îl asculta. Petre Roman și-a închis fiica în debara pentru câteva ore, iar vedeta spune că a rămas cu traume grave din cauza acelui eveniment. 


„Tata mă bătea cu cureaua. Odată țin minte că m-a închis în debara ca să mă pedepsească și m-a lăsat acolo singură, în întuneric, mai multe ore. Atunci a fost rău pentru ca am rămas cu traume, m-am speriat și plângeam foarte tare. De atunci mi-e frică de spații închise”, a mărturisit Oana Roman, la emisiunea „Xtra Night Show”, de la Antena Stars, în urmă cu câteva luni. 


Oana Roma spune că va fi mereu alături de tatăl ei și îl va ajuta când va avea nevoie, dar nu poate uita palmele pe care acesta i le dădea când întârzia acasă. Petre Roman a fost foarte dur cu vedeta și din prea multă grijă, i-a produs acesteia răni adânci în suflet. 


„Se pare că eu am fost un copil mai năstrușnic. Dacă întârziam o jumătate de oră faţă de ora la care trebuia să fiu acasă mi-o luam. Am luat o palmă, am luat și mai multe. Cred că la el era un mod de a-și controla panica, să nu pățesc eu ceva. Aceste întâmplări au avut loc până pe la vârsta de 10 ani.


De palma lui tata mi-aduc aminte și astăzi.


Când mi-o dădea, vedeam stele verzi și îmi ţiuia timpanul. Probabil nici el nu își dădea seama că dă atât de tare sau că lucrurile astea mi-au rămas întipărite. E mult spus că am fost un copil abuzat. Dar pentru mine aceste lucruri au rămas. El a fost destul de dur cu mine, tot timpul”, a mai povestit vedeta, la Kanal D.

 

Depresiile Oanei Roman


Oana Roman a fost invitată în podcastul lui Mihai Morar și a dezvăluit că s-a luptat cu depresia ani de zile. Vedeta a început să facă terapie abia la vârsta de 30 de ani, după ce s-a despărțit de Cornel Păsat. 


„Aveam 30 de ani, se adunaseră mult prea multe, a fost și o despărțire atunci. Ajunsesem foarte rău, nu mai puteam să trăiesc. Făceam cred 50 de atacuri de panică pe zi. Practic nu mai puteam să ies din casă. Am început să fac terapie mult prea târziu”, a povestit Oana Roman.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel