Persoanele vaccinate anti-COVID cu schema completă începând cu 31 august primesc vouchere de 100 de lei

Data publicării:
Vaccin, foto Unsplash/ autor: Hyttalo Souza
Descriere foto: Vaccin, foto Unsplash/ autor: Hyttalo Souza

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a semnat, vineri, un ordin privind acordarea alocaţiei de hrană sub forma tichetelor de masă persoanelor care se vaccinează cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2.

Conform documentului, aceste persoane beneficiază de o alocaţie de hrană în valoare de 100 lei, sub forma a 5 tichete de masă.

"Persoanele vaccinate cu schema completă vor putea intra în posesia tichetelor de masă la centrul de vaccinare, cabinetul medicului de familie sau ambulatoriul de specialitate, în funcţie de locul în care s-a efectuat imunizarea, în baza registrului de evidenţă operat. Voucherele se pot ridica în termen de 60 de zile de la data inoculării ultimei doze", se arată într-un comunicat de presă al MS.

Vor beneficia de vouchere toate persoanele care s-au imunizat cu schema completă după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă care prevede acordarea voucherelor, respectiv începând cu data de 31 august 2021.

"Estimăm că voucherele vor putea fi distribuite în centrele de vaccinare, cabinetele medicilor de familie şi ambulatoriile de specialitate începând cu luna octombrie. Ordinul emis astăzi finalizează cadrul legal. Imediat după publicarea în Monitorul Oficial vom asigura resursele bugetare, după aceea tipărirea şi distribuirea tichetelor de masă", a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, citat în comunicatul de presă.

Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor realiza procedura de achiziţie, în regim de urgenţă, a serviciilor de tipărire şi emitere a tichetelor de masă în termen de 10 zile de la data alocării de către Ministerul Sănătăţii a fondurilor necesare pentru această destinaţie, notează Agerpres. 

După achiziţionarea tichetelor de masă, direcţiile de sănătate publică vor distribui în termen de 5 zile către centrele de vaccinare, cabinetele medicilor de familie şi ambulatoriile de specialitate unde se realizează procesul de vaccinare.

Ordinul ministrului Sănătăţii va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel