Paul Stanley, solistul trupei KISS, anunţă un nou proiect muzical şi disco

Concert, foto Unsplash/ autor: Jacques Philippe Gollnick
Descriere foto: Concert, foto Unsplash/ autor: Jacques Philippe Gollnick

Paul Stanley, membru fondator şi solist al trupei Kiss, a anunţat miercuri lansarea pe 5 martie a albumului "Now And Then", rod al unui nou proiect muzical pentru care a format grupul numit Soul Station.

Este vorba de 15 muzicieni, a informat compania sa discografică, printre care se numără Rafael 'Hoffa' Moreira (chitară), Sean Hurley (bas), Alex Alessandroni (clape), Ely Rise (clape), Eric Singer (baterie) şi Ray Yslas (percuţie).

După ce a susţinut câteva recitaluri în mici cluburi din SUA şi Japonia, trupa a dorit să aducă un tribut unor artişti şi piese din catalogul clasic de muzică soul şi r&b.

"M-am gândit că nici trupa, nici muzica ce ne place nu ar trebui să depindă de trecut, de aceea am început să compun cu gândul de a aduce câteva cântece din trecut în prezent", a spus Paul Stanley despre geneza noului proiect muzical intitulat "Now And Then".

Este deja disponibil pe platforme un extras din acest proiect discografic, cântecul "O-O-H Child".

Paul Stanley (New York, 1952) este una din legendele rockului internaţional cu peste 50 de ani de carieră, ce include înfiinţarea trupei Kiss în 1973 alături de Gene Simmons. Trupa a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume, notează Agerpres. 

Până la declanşarea pandemiei de COVID-19, trupa cunoscută pentru hituri precum "I Was Made For Lovin' You" se concentra asupra a ceea ce trebuia să fie ultimul său turneu, rămas în suspensie în contextul restricţiilor sanitare, şi care ar trebui lansat vara aceasta.

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Dată: 20 ian, 22:21 | Categorie: International
Get it on App Store Get it on Google Play