Paște 2021. Ce semnifică "Paștile" primite în Noaptea de Înviere

Data actualizării: | Data publicării:
Paște, sursa pixabay/ autor Gerd Altmann
Descriere foto: Paște, sursa pixabay/ autor Gerd Altmann

În seara de Înviere toți credincioșii au primit Sfintele Paști sau anafura, așa cum este cunoscută în general în Biserică. Știi ce semnifică "Paștile"?

Anafura primită de credincioși sâmbătă seara, în noaptea de Înviere, a primit numele de "Paști". Anafura este pregătită printr-un protocol specific: o rugăciune specială, stropirea sa cu vin roșu și cu apă sfințită. "Paștile" reprezintă trupul și sângele Domnului

Înainte de a se lua Sfântul Paşte, credincioșii trebuie să se spele pe față cu apa dintr-un vas în care s-a pus un ou roşu. Astfel, faţa lor va fi roșie și fină, precum coaja oului. Cel mai în vârstă din familie ia o bucată din Sfintele Paști şi rostește "Hristos a Înviat!", iar cel care primeşte spune "Adevărat, a Înviat!" şi îşi face cruce. Acest ritual se repetă de trei ori și la final credincioșii primesc "paştile".

Tradiția strămoșească amintește că este "corect și complet"să ne împărtășim întâi cu Trupul și Sângele Mântuitorului, adică să luăm Sfânta Împărtășanie și apoi „Sfintele Paști", relatează DC NEWS.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel