Pădurea de pe Tâmpa este pe moarte

Data publicării:
padure_pexels
Descriere foto: padure_pexels

Potrivit unor cercetări, pădurea de pe Tâmpa este pe moarte din cauza faptului că a ajuns la maturitate.

Regia Pădurilor Kronstadt, împreună cu Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, derulează un proiect de un milion de lei pentru colectarea de date referitoare la evoluția arborilor și sănătatea celor 15.000 de hectare de păduri pe care le are în administrare.

O veste îngrijorătoare este aceea că pădurea de pe Tâmpa moare, pentru că a îmbătrânit. Pinii centenari au ajuns la maturitate.

„Pe Tâmpa se înregistrează un fenomet de uscare, chiar se vede pe partea dinspre Răcădău. Pinul adus la sfârșitul anilor 1800 – începutul anilor 1900 a ajuns la maturitate și a început fenomenul de uscare. Solul nu este gros, nu este foarte bogat, este o zonă stâncoasă”, a spus directorul economic al Regiei Kronstadt, Mihai Zup, pentru Radio România Brașov.

Vestea bună este, potrivit sursei citate, că vegetația se dezvoltă și va forma o pădure mixtă, cu foioase și pini.

„Există și o parte pozitivă. De sub această pădure de pin apare vegetația autohtonă, se dezvoltă încet și bine. Vom avea o altă pădure, mixtă, cu foioase, cu fag, dar și cu pin. Acesta este ciclul naturii! Urmărim evoluția și încercăm să limităm distrugerea pădurii, să nu apară infestări. Noi monitorizăm tot ce se întâmplă”, potrivit BizBrașov.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Spectacola Team | Categorie: Actualitate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel