Opt regulile stricte pe care Rihanna le impune asistenților săi personali. Nu te așteptai la asta

Data actualizării: | Data publicării:

Cine vrea să ajungă să fie asistentul personal al Rihannei, trebuie să știe că va avea de respectat câteva reguli clare. 

Rihanna este, cel mai probabil, una dintre cele mai ocupate femei de pe planetă. Aceasta trebuie să se ocupe de cariera artistică, de business-uri, dar și de copil, în același timp. Așadar, nu e de mirare că Rihanna își pune asistenții să urmeze un set strict de reguli pentru a se asigura că viața ei decurge fără probleme, fix așa cum aceasta își dorește, potrivit Yourtango.

Iată care sunt regulile pe care asistenții Rihannei trebuie să le respecte: 

 

1. Trebuie să-i facă cele mai bun fotografii pentru Instagram

Rihanna este cunoscută pentru pagina ei glorioasă de Instagram, care evidențiază atât brandul ei de machiaj celebru cât și alte realizări ale sale. Totuși, chiar dacă pagina sa este impecabilă, munca din spatele ei nu este deloc ușoară sau, cel puțin, asta ar spune asistenții ei. 

În 2014, The Daily Star a relatat că cea mai bună prietenă a Rihannei, Melissa Forde, a fost angajată de cântăreață pentru a o ajuta să facă fotografia perfectă pe Instagram.

Potrivit unei surse, vedeta pop își pune mereu asistenții să-i facă fotografii pentru pagina Instagram, asigurându-se că obține fotografia perfectă pentru feed-ul ei. 

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by badgalriri (@badgalriri)

2. Trebuie să curețe după ea

Deși vedeta este mamă acum și are o relație serioasă cu rapperul ASAP Rocky, asta nu a împiedicat-o în trecut să se „furișeze” și cu alți iubiți. 

În trecut, o sursă a declarat pentru US Weekly că ea "nu a vrut să fie ținută în frâu", ceea ce explică aventurile ei anterioare. 

Dar se pare că Rihanna nu a trebuit să se confrunte cu consecințele întâlnirii sale.

"De departe, cel mai rău lucru pe care trebuie să îl facă asistenții ei este să verifice camera de hotel a Rihannei și dacă a avut un amant cu o noapte înainte. Melissa trebuie să curețe orice lucru personal care a fost lăsat în urmă", a declarat sursa pentru Daily Star.

 

3. Trebuie să existe mereu o rolă plină de hârtie igienică, înainte ca Rihanna să meargă la baie

"Rihanna o pune pe Melissa să verifice baia înainte de a o folosi", a adăugat sursa. 


Asistenții ei au mai afirmat că vedeta preferă ca hârtia igienică să fie "plină și împăturită".

 

4. Baia trebuie să fie dezinfectată, dacă Rihanna nu a fost ultima care a intrat acolo

Se pare că Rihanna ar putea fi germofobă, potrivit sursei. 

Pe lângă împăturirea hârtiei igienice, cântăreața insistă ca baia să fie dezinfectată dacă nu a fost ultima persoană care a folosit-o. 

 

5. Trebuie să îi ruleze țigările

Rihanna are o pasiune pentru „țigările” înterzise.


Atât de mare încât, în luna aprilie a acestui an, Rhianna a vorbit pentru Vogue despre faptul că era speriată că nu va mai putea fuma, pentru a nu-și afecta sarcina.

Dar, potrivit sursei The Daily Star, nu este cea care își rulează singură un joint - își pune asistenta să o facă pentru ea. 

 

 

6. Trebuie să învețe să fie mai inteligenți pe stradă


Fosta asistentă Jennifer Rosales, care a fost asistenta Rihannei timp de peste 9 ani, a vorbit despre modul în care faptul că a fost asistentă i-a permis să învețe să fie "street smart".

"Ea are o echipă de management extraordinară și a fost o plăcere să învăț de la ei... Este acea "educație de stradă" pe care o combini cu diploma de facultate care te duce la nivelul următor."


Rosales, pe lângă faptul că este unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Ri, este acum vicepreședinte senior al firmei deținută de artistă, controlând numeroasele sale afaceri de miliarde de dolari. Deci se pare că a lucra pentru Rihanna dă roade!

 

7. Trebuie să fie extrem de organizați


A devenit extrem de evident, de-a lungul timpului, că oricare dintre asistenții Rihannei trebuie să fie în formă, mai ales în cazul unui show mare. 

De la organizarea hainelor modelelor, până la gestionarea machiajului și a schimbărilor de ținută - asistenta Rihannei vorbește pentru ea despre cum trebuie să decurgă show-ul.

 

8. Există un cod vestimentar strict

La începutul lansării brandului său de cosmetice, Rihanna a publicat în glumă un manual al angajatului care includea câteva reguli ridicole (și amuzante). 


În manual, Rihanna spune că angajații ei ar trebui să se îmbrace "în funcție de salariul lor".

"Dacă te văd purtând adidași Prada de 350 de dolari și având la tine o geantă Gucci de 600 de dolari, presupunem că te descurci bine din punct de vedere financiar și, prin urmare, nu ai nevoie de o mărire de salariu".

De asemenea, manualul notează că, dacă te îmbraci "prost, trebuie să înveți să îți gestionezi mai bine banii".

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel