Operațiune de salvare incredibilă. 16 pisici, prinse între pereții unei case, au fost salvate/ FOTO

Data publicării:
Pisici, sursa pixabay/ autor Philipp T
Descriere foto: Pisici, sursa pixabay/ autor Philipp T

16 feline au fost salvate, după ce au fost prinse între pereții unei case. Operațiunea de salvare a fost impresionantă și s-a întins pe opt ore.

Un muncitor a avut parte de o situație incredibilă, în timp ce lucra la o casă nelocuită. El a reușit să salveze 16 feline, prinse între pereții locuinței. ACeastă întâmplare a avut loc în Philadelphia, cel mai mare oraș din Pennsylvania, scrie People.

Proprietarii locuinței au fost cei care au auzit mieunatul disperat al animalelor și l-au rugat pe muncitor să intervină. Când a reușit să ajungă la ele, bărbatul a descoperit că acolo erau nu mai puțin de 16 feline, nouă adulți și șapte pui.

Din fericire, muncitorul a reușit să le scoată pe toate din locul în care erau prinse, iar animalele au fost predate unei asociații care se ocupă de salvarea și îngrijirea animalelor. Toată operațiunea de salvare  a pisicilor a durat nu mai puțin de opt ore.

Din nefericire, câteva dintre pisici erau însă într-o stare gravă, iar unul dintre pisoiași nu a putut fi salvat de către veterinari. Speriate, slăbite și unele și rănite, felinele adulte și pisoii au primit imediat îngrijirea de care aveau nevoie, au fost hrănite, spălate, vitaminizate și lăsate să se odihnească.

Asociația care s-a ocupat de pisicile salvate a cerut ajutor pe Facebook, în speranța că vor găsi oameni care sunt interesați să le adopte, cu toate actele în regulă, sau să le ia la ei pentru o anumită perioadă de timp și să le aibă în grijă. Vestea bună s-a extins rapid pe Internet și foarte mulți oameni s-au arătat interesați să adopte felinele.

Mai mult de 40 de pisici au ajuns la acea asociație în acea zi, lucru care se întâmplă aproape zilnic, de altfel, spun reprezentanții ei.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel