Obiceiuri și tradiții pentru Ajunul Bobotezei. Ce este bine să faci pe 5 ianurie 2024 pentru a atrage norocul în viața ta

Data publicării:
Bobotează, captură video Youtube/ Nova Tv Mediaş
Descriere foto: Bobotează, captură video Youtube/ Nova Tv Mediaş

Pe 5 ianuarie 2024 are loc Ajunul Bobotezei.

Data de 5 ianuarie 2024 este una extrem de importantă pentru toți creștinii, întrucât este Ajunul Bobotezei, care se sărbătorește pe data de 6 ianuarie, când toate apele sunt sfințite cu Agheasma Mare.

Astfel, până în ziua Botezului Mântuitorului, când toată lumea trebuie să respecte mai multe tradiții, mai există însă niște obiceiuri de care toți creștinii trebuie să țină cont în Ajun, pe data de 5.

În primul rând, se sune că în Ajunul Bobotezei trebuie să ții post negru, adică să nu mănânci sau să bei nimic. Această zi este destinată rugăciunii, iar tradiția spune că în acest fel îți pregătești trupul pentru a primi cum trebuie Agheasma Mare. Cu toate acestea, în unele zone ale țării, după ce preotul sfințește casa, se pune o masă mare, asemenea celei de Crăciun, care are 12 preparate pe ea și la care sunt prezenți toți membrii familiei.

Tot în ziua de 5 ianuarie preoții merg din casă în casă pentru a vesti Botezul Domnului și pentru a sfinți, astfel, fiecare locuință, dar și persoanele care locuiesc acolo.

Te-ar putea interesa și: Câte zile nu ai voie să speli după Crăciun, dar și după Bobotează. Părintele Vasile Ioana: „Este greșit. Nu scrie nicăieri” / VIDEO

Obiceiuri și tradiții pentru Ajunul Bobotezei

Tradiția mai spune că tot în această zi de 5 ianuarie, fetele care nu sunt măritate și vor să-și viseze ursitul trebuie să ia o crenguță de busuioc de la preotul venit să sfințească locul, pe care să și-o pună în noaptea respectivă sub pernă. Bărbatul care apare în vis în acea noapte le este și sortit. 

Tot tradiția mai spune că nu trebuie să nu speli doar în ziua de Bobotează, ci nici în Ajun, pe 5 ianuarie. De asemenea, în această zi gospodinele nu ar trebui nici să coasă sau să facă alte tipuri de treburi casnice.

Pe masa din Ajunul Bobotezei se spune că trebuie să așezi patru bulgări de sare în fiecare colțișor. Acest obicei are menirea de a alunga toate ghinioanele din viața persoanelor prezente acolo. 

Mâncarea rămasă de la cină nu trebuie să fie aruncată. Aceasta trebuie să fie consumată în zilele următoare, iar animalele domestice care sunt hrănite cu bucatele sfințite vor avea parte de sănătate tot anul.

Citește și: Ritualul străvechi prin care îți "dezlegi" sănătatea și îți "legi boala". Lidia Fecioru și Mihai Voropchievici au dezvăluit ce trebuie să faci pentru a avea rezultate

Obiceiuri pentru 5 ianuarie 2024

Mai există un obicei ce trebuie respectat pe data de 5 ianuarie de către fetele care vor să-și viseze ursitul. Acestea trebuie să-și lege de degetul inelar un fir de mătase roșie, iar de celălalt un fir de busuioc și să doarmă așa până a doua zi.

Totodată, tradiția mai spune și că fetele care vor aluneca în această zi pe gheață, au șanse mari de a se căsători în Noul An.

Tot în Ajunul Bobotezei mai are loc și „Iordănitul”, obiceiul în care toți flăcăii merg în casele în care știu că sunt fete de măritat și le fac mai multe urări frumoase. 

De asemenea, dacă pomii fructiferi din dimineața de Ajun sunt încărcați cu promoroacă, tradiția spune că aceștia vor avea parte de un rod extrem de bogat în acest an. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel