Oana Zăvoranu, atac la adresa Deliei, după ce artista a spus cu cine votează: „Ceea ce faci în muzică este de-a dreptul demonic”

Data publicării:
Sursă foto: Captură foto Instagram Oana Zăvoranu/Delia
Descriere foto: Sursă foto: Captură foto Instagram Oana Zăvoranu/Delia

Oana Zăvoranu și Costi Ioniță au atacat-o pe Delia, după ce artista a spus că o susține pe Elena Lasconi la alegerile prezidențiale. 

În ultimele zile, mai multe vedete și-au arătat susținerea pentru unul dintre cei doi candidați la alegerile prezidențiale 2024. Este și cazul Deliei, care a vorbit despre importanța feminismului, dar și despre drepturile femeilor. Totodată, ea a dezvăluit candidatul pe care l-a votat în primul tur al alegerilor, lucru ce a creat un întreg scandal în mediul online.

„Ceea ce faci în muzică este de-a dreptul demonic”

Oana Zăvoranu a răbufnit și a atacat-o pe Delia pentru alegerea sa. Vedeta a declarat că artista nu este deloc în măsură să vorbească despre feminism și feminitate pentru stilul vestimentar pe care îl adoptă. Mai mult decât atât, Oana Zăvoranu a spus că Delia se îmbracă și se poartă ca un bărbat, iar ceea ce face în muzică este demonic

„Delia, tu nu cumva să te crezi intangibilă doar pentru că ești o cântăreață. Tu ești un om ca oricare altul, ești un artist talentat, dar nu ești mai presus de nimeni. Deși ți s-a urcat la cap pentru că te-au luat ăștia pe la Antenă, îți calcă cămășile de bărbat…nu știu ce se întâmplă pe acolo, dar Delia, draga mea, tu ești cea mai puțin în măsură să vorbești de feminism și de feminitate pentru că tu te îmbraci ca un bărbat, te porți ca un bărbat și videoclipurile…ceea ce faci în muzică este de-a dreptul demonic.

Agenda USR-ului, trebuie să recunosc, este una demonică și mai bine, Delia, ai fi tu fată sinceră, cum ești tu așa câteodată, când nu mănânci în emisiuni, și ai spune: „Eu vă îndemn să votați USR, pe Elena Lasconi, pentru că este tipologia și este cea care face posibilă agenda USR-istă, globalistă de demonizare a poporului român”. Zi, Delia, treaba asta că atunci știm. Spune: „Da, eu sunt demonică prin ceea ce cânt, se vede că fac videoclipuri cu carne, cu sânge, cu draci”, că asta faci tu. Păcat”, a spus Oana Zăvoranu, pe pagina sa de TikTok.

Te-ar putea interesa și: Este Vali Vijelie un bărbat gelos? Artistul a dat cărțile pe față: „Nu sunt o poamă bună, dar știu să le repar”

„Deliei îi place LGBT-ul, mie nu”

Oana Zăvoranu nu este singura care a comentat alegerea Deliei. Costi Ioniță a vorbit și el despre alegerile prezidențiale și le-a transmis oamenilor că nu trebuie să fie dezbinați de aceste evenimente ce au loc în țara noastră. Totodată, el a precizat că nu trebuie să îi blamăm pe ceilalți pentru alegerile lor.

„Fraților, nu trebuie să fim dezbinați. Artiștii au tot felul de păreri și au voie să aibă păreri. Suntem artiști. Deliei îi place LGBT-ul, mie nu, mie îmi plac femeile direct, forță. Nu trebuie să o blamăm sau să ne blamăm între noi sau să ne certăm, chiar deloc.

Asta este. În asta constă democrația. Până la urmă majoritatea va reuși să câștige pentru că așa este democratic, nu? Atunci, fraților, celor cărora le place ideea de patriotism votează cu cine trebuie și celor cărora le place de ‘gay-ală’ să voteze cu cine trebuie”,  a spus Costi Ioniță pe TikTok.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel