Oana Roman tună și fulgeră, după ce a fost acuzată că și-a dus mama într-un centru de îngrijire pentru bătrâni: „Sunt foarte împăcată”

Data publicării:
Sursa foto: Oana Roman, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Oana Roman a răbufnit, după ce a fost criticată de către fani că și-a dus mama într-un centru de îngrijire pentru bătrâni.

Oana Roman trece prin momente foarte grele, după ce mama acesteia se confruntă cu mai multe probleme de sănătate. Astfel, vedeta a ales să o interneze pe aceasta într-un centru special, unde să aibă parte de toate condițiile necesare pentru a se reface. Oana Roman îi asigura pe cei care o judecă că nu este vorba despre un azil, ci chiar despre un hotel de 4 stele.

Oana Roman tună și fulgeră, după ce a fost acuzată că și-a dus mama într-un centru de îngrijire pentru bătrâni

Sătulă de criticile primite în legătură cu mama sa, Oana Roman nu s-a mai putut abține și le-a dat o replică pe măsură gurilor rele. 

„Este alegerea mea asumată și cea mai bună pe care puteam s-o iau, având în vedere problemele pe care le are mama. A fost îngrijită exemplar în cele două locuri. Exemplar. Și-a recuperat demnitatea și dreptul la viață. Nu chinuită la pat acasă! Și vă rog să nu mai judecați. (...) La centru, ea face recuperare medicală post operație de proteză de șold.

Ea face această recuperare care este vitală, altfel probabil rămânea la pat. Le mulțumesc acestor oameni pentru ce fac în fiecare zi pentru mama și sunt perfect împăcată cu decizia mea. Deci gata cu mentalitatea asta sinistră, să judecăm pe alții și să trăim ca în epoca de piatră. Vă spun eu, e plin de ”vedete” care au părinți în centre pentru bătrâni în România, dar le e rușine să spună. Mie nu îmi este rușine și sunt foarte liniștită și împăcată cu decizia mea.”, a transmis Oana Roman, pe InstaStory, în urmă cu puțin timp.

Oana Roman rupe tăcerea, după ce s-a zvonit că Marius Elisei invită alte femei la cafea

Oana Roman nu trece prin cea mai bună perioadă. Dacă recent, vedeta era copleșită de problemele de sănătate cu care se confruntă mama sa, la scurt timp, aceasta avea să anunțe faptul că relația dintre ea și Marius Elisei nu a luat-o din nou pe un drum nedorit, din cauza neglijenței pe care vedeta a avut-o în viața de cuplu îm această perioadă. Recent, în presă au apărut anumite informații conform cărora actualul partener al Oanei Roman ar invita alte domnișoare la cafea, în oraș, semn că relația lor nu merge deloc bine. Chiar dacă a decis să nu comenteze zvonurile, vedeta a lăsat un mesaj în mediul online, care lasă loc interpretărilor. Oana Roman spune că oricât de mult încerci uneori să faci să meargă anumite lucruri, ele tot nu vor funcționa, singura soluție fiind cea în care te detașezi și mergi mai departe.

„M-am parcat lângă un parc, unde e liniște și nu e trafic și îmi iau un pic de timp pentru mine. Fac asta des și mă ajută să îmi pun gândurile în ordine. Azi mă gândeam la faptul că, oricât de mult ne dorim să facem anumite lucruri, ele nu ies mereu așa cum ne-am dorit.

Dar important este să avem conștiința împăcată că am făcut tot ce ne-a stat în putință ca să ne iasă, chiar dacă nu reușim mereu. Uneori, anumite lucruri nu merg, nu se întâmplă, oricât de mult ne luptăm să salvăm ceva, uneori nu se întâmplă.

Dar dacă știm că am depus toate eforturile, atunci înseamnă că așa trebuia să fie și trebuie să găsim puterea să mergem mai departe către ceva bun care ne așteaptă.”, a povestit Oana Roman, pe Instagram.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel