Oana Roman, mesaj pentru răutăcioși, după ce au numit-o „nesimțită și mincinoasă”. Ce le-a transmis vedeta: „Cât de nefericiți sunt unii”

Data publicării:

Oana Roman a răbufnit, după ce a fost jignită din nou în mediul online. Vedeta le-a transmis și un mesaj dur celor care o critică.

Oana Roman este una dintre cele mai apreciate vedete. Pe lângă mesajele frumoase pe care aceasta le primește, Oana Roman are parte și de hateri. Recent, fiica lui Petre Roman le-a povestit acestora că de curând a fost jignită pe Internet de o internaută, pe care a pus-o imediat la punct.

Fosta soție a lui Marius Elisei  a făcut această dezvăluire, în timp ce le cerea fanilor un sfat pentru a scăpa de vopseaua de ouă imprimată pe mâini. Aceasta și-a amintit cum o internaută i-a scris un mesaj urât în care îi spunea că nu crede că ea a făcut așa ceva. Mai exact, femeia a făcut-o pe vedetă „nesimțită și mincinoasă”.

Oana Roman le-a arătat fanilor într-un filmuleț mâinile roșii de la vopsea, dându-le peste nas răutăcioșilor. Mai mult decât atât, aceasta a spus că nu înțelege de ce oamenii sunt atât de răi, mai ales în Săptămâna Patimilor, când se presupune că oamenii trebuie să fie mai buni.

„Ce fac eu să scot vopseaua de la ouă de pe mâini, în afară de dat cu oțet? Nu mă dau cu oteț, că nu-mi place cum miroase. Am dat cu săpun. Nu a ieșit cu nimic. Apropo de un comentariu primit pe care mi l-a scris o nefericită, sărăcuța de ea și care mi-a zis: „Băi, mincinoasă ordinară care ești, ai vopsit tu o ouă azi cum m-am întâlnit eu azi cu Petre Roman în oraș, nesimțito, mincinoaso ce ești. Tu nu vopsești ouă și ne păcălești”. Îți dai seama cât de nefericiți sunt unii oameni și ce preocupări au ei în zi de sărbătoare când oamenii se presupune că ar trebui să fie mai buni. Stau și mă înjură că mint și nu am vopsit ouă”, a spus Oana Roman la InstaStory.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel