Oana Roman, declarație emoționantă despre relația cu Marius Elisei: „A fost greu mult timp. Dar am ajuns în punctul în care avem un echilibru aproape perfect împreună”

Data publicării:

Oana Roman și Marius Elisei și-au reluat căsnicia în urmă cu câteva luni. Fiica lui Petre Roman trăiește acum cele mai frumoase clipe din relația lor și spune că se simte protejată în brațele soțului ei. 

După o despărțirea dureroasă, Oana Roman părea că își construiește o nouă viață. Spre surprinderea tuturor, fiica lui Petre Roman  s-a întors în brațele lui Marius Elisei la doar cîteva luni de la divorț. 

Cei doi au împreună o fiică, o afacere, dar și multă iubire pe care o trăiesc din plin în aceste zile. 


Vedeta a postat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare alături de Marius Elisei, lângă care a scris o declarație de dragoste emoționantă. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by oana roman (@oanaromanelisei)

 

„Gestul ăsta de tandrețe când iei obrazul în palma, mi se pare poate cel mai frumos din toate. Iar poza asta reflectă tandrețea din sufletul lui. Cu bune și rele, este singurul om din viata mea pe care știu ca ma pot baza și singurul care ma iubește orice s-ar întâmpla! Adorm în fiecare seara lângă el cu sentimentul ca sunt protejata și am ales corect cu sufletul.
Știu ca în bratele lui îmi e bine și pe umărul lui ma pot sprijini oricând. E singurul care știe cine și cum sunt cu adevărat, îmi știe durerile și slăbiciunile și încearcă sa mi le aline. Face tot ce poate ca să fim fericiți. A fost greu mult timp. Dar am ajuns în punctul în care avem un echilibru aproape perfect împreună”, a scris vedeta pe rețelele de socializare. 

 

 

Pe 24 septembrie își vor reînnoi jurămintele

Oana Roman și Marius Elisei anunțau divorțul la începutul acestui an. Toată lumea a fost șocată de vestea pe care cei doi au dat-o la acea vreme pe rețelele de socializare și nimeni nu s-ar fi gândit că peste doar câteva luni cei doi se vor împăca. Ba mai mult, Oana Roman și Marius Elisei se iubesc acum la fel ca la început. Își fac declarații de dragoste și petrec mult timp împreună. 


Cei doi își vor reînnoi jurămintele și vor organiza o petrecere în aer liber pe 24 septembrie, chiar de ziua lui Marius Elisei. Vedeta spune că se va ocupa ea de tot și va fi atentă chiar și la cel mai mic detaliu. Oana Roman vrea ca invitații să vină îmbrăcați cât mai lejer, iar atmosfera să fie una relaxantă pentru toată lumea. 

 

Motivul pentru care a rupt legătura cu vechiul ei anturaj

 

Oana Roman era sufletul petrecerii în urmă cu câțiva ani. Vedeta nu lipsea de la niciun eveniment monden și semna condica săptămânal în cluburile de fițe. În 2013, fiica lui Petre Roman a dispărut din „lumea bună” a Capitalei, fără prea multe explicații. 
Viața vedetei s-a schimbat complet în toți acești ani, ajungănd să fie mamă și soție. A urmat apoi un divorț dureros, dar și o dulce împăcare.

După împăcarea cu Marius Elisei, vedeta a dezvăluit motivul pentru care s-a îndepărtat de lumea „de oraș” din București și ce a făcut-o să rupă prietenia cu vechiul ei anturaj. 

Aflată la malul mării, Oana Roman a devenit nostalgică și și-a amintit de viața pe care o ducea în urmă cu 10 ani. Cluburi, petreceri, high life-ul din București. Toate acestea sunt istorie acum pentru vedetă, care spune că nu regretă că s-a îndepărtat de vechii ei prieteni. 

 

„Foarte mulți ani am trăit înconjurată de oameni cu care, de fapt, nu aveam nimic în comun. Am ieșit și m-am distrat în cluburi având impresia că e bine. Mi-a trebuit mult ca să înțeleg că nu era bine. Că nu era viața pe care mi-o doream de fapt. Că prea puțini din oamenii ăia aveau ce căuta în viața mea. În 2013 am hotărât să nu mai ies în cluburi deloc și să încep altă viață. Deși lucram atunci la Blue Air și în paralel la club, în timpul verii și ieșeam doar și câștigam bani organizând evenimente la ma club la mare. Într-o zi mi-am dat seama că vreau altceva. Și Dumnezeu mi-a dat o familie pentru care am luptat și lupt în fiecare zi. Și îmi e de ajuns”, a scris Oana Roman pe rețelele de socializare. 

 

 

Vedeta a lăsat cluburile de fițe pentru viața de familie

Mai mult, vedeta spune că a ajuns să aprecieze enorm simplitatea și bucuria din lucrurile mici. Chiar dacă în trecut frecventa doar locații de lux, fiica lui Petre Roman alege astăzi destinații mai liniștite, în care se poate bucura de familia ei. În aceste zile, a avut o mică vacanță împreună cu Marius Elisei și fiica lor, departe de gălăgia din stațiunea Mamaia.


”Am avut liniște departe de lume. Este pentru prima oară de mulți ani încoace când stau pe litoral în România și nu am fost în Mamaia decât o dată să mâncăm. Nu m-am văzut cu nimeni și nu am simțit nevoia să merg nicăieri. Îmi e tare bine departe de acea ”lume de oraș”, în care nu mă mai regăsesc deloc”, a mai spus vedeta.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel