Oana Lis a dezvăluit motivul pentru care nu a vrut să devină mamă: „Mulți nu conștientizează acest lucru, fac copii și duc traumele mai departe”

Data publicării:
Oana Lis și Viorel Lis, foto Facebook
Descriere foto: Oana Lis și Viorel Lis, foto Facebook

Oana Lis a dezvăluit adevăratul motiv pentru care ea și Viorel Lis nu au copii, în ciuda faptului că fostul edil al Capitalei și-ar fi dorit moștenitori.

Oana și Viorel Lis sunt împreună de peste 26 de ani, deși diferența de vârstă semnificativă dintre ei a stârnit inițial critici și comentarii din partea societății. Cu toate acestea, ei au continuat să își trăiască relația fără să țină cont de prejudecăți. După 11 ani de relație, cei doi s-au căsătorit, iar Oana a devenit un sprijin important pentru Viorel, mai ales în ultimii ani, când acesta s-a confruntat cu probleme grave de sănătate.

Oana Lis a vorbit despre motivul pentru care nu și-a dorit să aibă copii, deși soțul ei ar fi vrut să aibă moștenitori. Vedeta a mărturisit că ar fi putut să facă un copil la începutul relației cu Viorel Lis, mai ales că acesta voia, iar ea era tânără, dar au ales să nu facă acest pas. Ea a recunoscut că au luat această decizie din cauza traumelor sale din copilărie. Deși consideră că în prezent ar fi putut fi o mamă extraordinară, Oana Lis nu poate spune același lucru și despre perioada tinereții sale. Vedeta a spus că a conștientizat că nu a primit iubirea necesară de la mama sa și că i-ar fi transmis copilului traumele sale, motiv pentru care a ales să nu devină mamă.

De asemenea, soția fostului edil a declarat că a știut încă de când era mică că nu își dorește copii. Când fratele ei avea doar trei ani, mama lor a murit, iar ea a fost nevoită să aibă grijă de el, având astfel responsabilitățile unei mame. Totodată, Oana Lis a precizat că nu toată lumea este făcută să fie părinte și că mulți oameni fac copii și le transmit traumele pe care ei le au din perioada copilăriei. 

Te-ar putea interesa și: Daniela Iliescu, adevărul despre certurile cu mama lui Culiță Sterp. Vedeta a dat cărțile pe față: „Ce am făcut eu a fost o reacție la acțiunile lor”

„Nu toată lumea este făcută să fie mamă”

„Au fost momente în care te gândești la copii fără să vrei. Aș fi putut să fac un copil la început, căci Viorel își dorea, era în forță, putea, eram și eu tânără. A fost o alegere din cauza traumelor mele. În copilărie, eu am suferit, nu știa multe lucruri… Acum aș fi fost o mamă extraordinară, dar în tinerețe nu. Mulți nu conștientizează acest lucru, fac copii și duc traumele mai departe. Eu am conștientizat, mi-am dat seama că nu am primit iubire de la mama mea. Am primit de la bunica mea, dar relația aceasta cu mama rămâne!

Chiar dacă te-a abandonat din prima zi, tot rămâne mama ta! Este o relație pe viață, chiar și când mama ta nu mai e în viața ta. De mică am știut că nu vreau copii. Acum, după ce am lucrat mult cu mine, au trecut anii, am mult mai multă răbdare. Înainte eram mult mai impulsivă. Oricum, eu am avut grijă și de fratele meu. Când mama a murit, el avea 3 ani, iar noi, femeile din familie, l-am crescut. Am făcut lucruri pe care le făcea o mamă. Am trăit cumva anumite lucruri, dar nu toată lumea este făcută să fie mamă”, a povestit Oana Lis, în cadrul unui interviu pentru Cancan Exclusiv.

Te-ar putea interesa și: Anamaria Prodan, mesaj emoționant pentru Ronald Gavril cu ocazia aniversării relației lor. Ce declarație i-a făcut impresara

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel