O pereche de pantofi de sport ai rapperului Kanye West, estimată la 1 milion de dolari, scoasă la licitaţie

Data actualizării: | Data publicării:
Kim Kardashian și Kanye West foto Instagram
Descriere foto: Kim Kardashian și Kanye West foto Instagram

O pereche de pantofi de sport Nike Air Yeezy 1 ai rapperului Kanye West, estimată la peste 1 milion de dolari, un preţ care depăşeşte cu mult recordul în domeniu, este propusă la vânzare de casa de licitaţii Sotheby's. 

Aceşti pantofi vor face obiectul unei vânzări private organizate de renumita casă de licitaţii, ceea ce înseamnă că nici cumpărătorul, nici preţul final, nu vor fi cunoscuţi publicului larg, cu excepţia cazului în care viitorul posesor va decide să îşi dezvăluie identitatea.

Aceşti pantofi sport de culoare neagră, reprezentând un model negru, au fost prima pereche din gama Yeezy care a fost prezentată în public, atunci când rapperul Kanye West i-a purtat la gala Grammy Awards din 2008.
Înainte de a colabora cu rapperul, producătorul şi designerul american, Nike atribuise pantofilor săi doar numele unor sportivi celebri.

Modelul Air Yeezy 1 a fost lansat apoi, în serie limitată, în 2009, fiind urmat de modelul Air Yeezy 2 în 2012. Însă în anul următor, Kanye West a pus capăt parteneriatului său cu Nike, considerând că veniturile care îi reveneau erau insuficiente.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Sotheby's (@sothebys)

Artistul s-a asociat ulterior cu Adidas în 2014, pentru a crea marca specială Yeezy, care a avut parte de un succes atât de mare în rândul publicului, încât a generat venituri de aproape 1,7 miliarde de dolari în 2020, potrivit unei note interne a băncii UBS, citată de Bloomberg.

Deşi nu este creatorul principal al modelului Air Yeezy 1, Kanye West a avut totuşi o influenţă destul de importantă asupra designului acestor pantofi sport.

Perechea pusă în vânzare prin intermediul casei Sotheby's îi aparţine lui Ryan Chang, un colecţionar pasionat de unii dintre cei mai rari pantofi de sport din lume, şi va fi prezentată la Hong Kong din 16 până pe 21 aprilie, notează Agerpres. 

Recordul de preţ pentru o pereche de pantofi sport a fost doborât de mai multe ori în ultimii ani, cel mai recent de perechea Air Jordan 1 fabricată de Nike, care a fost vândută cu 615.000 de dolari în cadrul unei licitaţii organizate de casa Christie's la jumătatea lunii august din 2020. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel