Nuami Dinescu, mărturisiri dureroase. Lupta cu depresia și salvarea prin iubire: „Vine viaţa reală şi te culcă la pământ”

Data publicării:
Nuami Dinescu, foto Facebook
Descriere foto: Nuami Dinescu, foto Facebook

Nuami Dinescu recunoaște că se lupă cu depresia de când se știe. Actrița a trecut prin câteva momente dureroase care au traumatizat-o și mai mult. Alinarea ei, iubirea pentru animale.

Nuami Dinescu a fost mereu o fire veselă și i-a făcut și pe alții să râdă. Dă vina pe meseria de actor pentru atitudinea sa jovială, însă, în spatele zâmbetului, artista ascunde niște lupte crâncene cu tristețea. Ea recunoaște că s-a confruntat cu depresie de când se știe, însă câteva momente din viața ei i-au amplificat stările de tristețe.


Cred că m-am născut aşa, copil anxios, înclinat spre poezie, lirism, romantism şi cai verzi pe pereţi. Pe urmă, vine viaţa reală şi te culcă la pământ. Mai vin nişte încercări grele de tot, la 27 de ani, şi pe alea chiar nu le înţelegi şi se adună. Din 1990, când am avut un „blind date“ cu moartea, dar m-a salvat un medic iscusit, sunt cu depresia pe lângă mine. Am o formă mai uşoară, nu am luat niciodată medicamente. Meseria m-a salvat, mă ţine in echilibru, de asta şi lucrez cu oricine are nevoie să se descopere, să se înţeleagă şi să se iubească aşa cum e”, a declarat Nuami Dinescu pentru OK Magazine. 


Nuami Dinescu este cunoscută ca activistă în protejarea necuvîntătoarelor. La rândul ei, actrița s-a înconjurat cu animale, despre care spune că îi încarcă viața cu energie pozitivă. 

 „E recunoscut ştiinţific faptul că pisicile curăţă casa de energii negative şi câinii se aşează exact în locurile „curate“ din casă. Prezenţa lor e adesea cel mai bun medicament. Ei sunt prietenii mei care nu se supără, nu-mi reproşează nimic, mă scot la plimbare”, a mai spus actrița. 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel