Nu poate vorbi, dar cântă! Un concurent i-a uluit pe jurații X Factor: ”Ce putere are muzica!”

Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au continuat, seara trecută, la Antena 1, să descopere și să adauge noi concurenți în grupurile lor. Cel de-al zecelea sezon X Factor continuă și săptămâna următoare în porție dublă, luni și vineri, de la ora 20.30, la Antena 1.  

Cargo și Bikers for Humanity au deschis cea de-a doua ediție X Factor cu un moment emoționant, un omagiu adus artistului Adi Bărar. ”Adi nu va putea fi înlocuit niciodată, dar trebuie să continuăm. Sper să învățăm ceva din experiența asta, pe unii ne-a lovit mai tare decât pe alții, dar sper să reînvățăm să iubim și să trăim”, a declarat solistul Cargo Adrian Igrișan. Fondatorul trupei, Adi Bărar, a murit în luna februarie a acestui an după ce a fost infectat cu COVID-19. În memoria sa, trupa Cargo și Bikers for Humanity au susținut un moment emoționant pe scena X Factor. 


 La fel de emoționați au fost jurații X Factor și la întâlnirea cu Claudiu Moise, un student cu mari dificultăți de vorbire care nu a renunțat însă până ce nu a reușit să cânte pe scena X Factor.

”Există și mari actori care au aceeași problemă, dar care printr-un miracol, atunci când urcă pe scenă nu mai au nimic. Sunt atâtea lucruri care se întâmplă aici care până la urmă nu au legătură cu muzica, ci cu viața!”, a declarat Ștefan Bănică. ”E fantastic ce putere are muzica!”, a exclamat și Florin Ristei. 

 Tot seara trecută, Loredana a adăugat în grupa sa de Mixt două personalități cu adevărat puternice, pe Elvis Silitra – Maji și pe Vito Antonio – Hania, cărora le-a oferit un loc în Bootcamp. Pentru Ștefan Bănică seara a adus  primul concurent în grupa sa, după ce căutările păreau să fie fără niciun rezultat. Claudiu Constantin Chichirău i-a atras atenția juratului, astfel că a primit și el un loc în etapa următoare. 


 Cei patru jurați au aflat încă de la începutul sezonului grupurile ale căror mentori vor fi. Astfel, Florin Ristei va fi mentorul grupei de Fete în timp ce Delia va lucra anul acesta cu Grupurile. Loredana va fi mentor al grupei de Mixt, iar Ștefan Bănică va avea sarcina să formeze o grupă de Băieți. 


 X Factor 10 continuă și în săptămâna următoare în porție dublă, luni și vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, când concurenții continuă să se dezvăluie în fața celor patru jurați. 

Autorul articolului: Maria Alexandru | Dată: 11 sep, 10:25 | Categorie: Vedete
Get it on App Store Get it on Google Play