Nicole Kidman, val de critici după ce a anunțat că o va interpreta pe legendara actriţă Lucille Ball în ''Being the Ricardos''

Data publicării:
Nicole Kidman o va interpreta pe legendara actriţă Lucille Ball în ''Being the Ricardos''. Captură Video YouTube
Descriere foto: Nicole Kidman o va interpreta pe legendara actriţă Lucille Ball în ''Being the Ricardos''. Captură Video YouTube

De cele mai multe ori, prezenţa pe afiş a unei vedete de talie mondială precum Nicole Kidman este o binecuvântare pentru un film, însă atunci când producătorii peliculei "Being the Ricardos" au dezvăluit că starul australian o va interpreta în aceasta pe celebra actriţă americană Lucille Ball, cunoscută pentru rolurile sale de comedie, criticile s-au dezlănţuit

Fanii ultragiaţi ai sitcomului "I Love Lucy", unul dintre cele mai populare din SUA, au acuzat-o atât de înverşunat pe Kidman de sacrilegiu, încât chiar şi fiica lui Lucille Ball, Lucie Arnaz, a fost nevoită să îi implore să se calmeze într-un videoclip publicat pe internet.

"Nu seamănă cu ea, nu are nasul la fel şi nu este atât de amuzantă... Aveţi încredere (însă). Va fi un film simpatic", a declarat aceasta.
 

Nicole Kidman şi regizorul Aaron Sorkin nu s-au lăsat însă copleşiţi de acest val de critici, iar fanii legendarei actriţe îi vor putea judeca în curând după fapte: filmul, prezentat luni la Los Angeles, ajunge în cinematografe vineri, iar pe platforma Amazon Prime la finalul lunii decembrie.

Sitcomul din anii 1950 urmăreşte aventurile extravagante ale unui cuplu de tineri căsătoriţi din New York - familia Ricardo - cu audienţe care au ajuns până la 60 de milioane de telespectatori.

Acţiunea din "Being the Ricardos" are loc în principal în culisele acestui serial, în timpul unei săptămâni din 1952 în care Lucille Ball a fost acuzată public că este comunistă, în timpul "vânătorii de vrăjitoare" din timpul McCarthyismului.

Javier Bardem îl va interpreta pe Desi Arnaz, actorul de origine cubaneză care i-a fost lui Ball soţ atât în sitcom cât şi în viaţă.

Alegerea vedetei spaniole, în vârstă de 52 de ani, pentru a da viaţă lui Arnaz, care avea doar 35 de ani în 1952, i-a făcut pe fanii sitcomului să îşi sporească criticile.

Decedată în 1989, Lucille Ball a dominat micul ecran american timp de trei decenii, câştigându-şi porecla de "Regină a TV-ului". După "I Love Lucy", difuzat între 1951 şi 1957, ea a fost vedeta unei serii de show-uri în care interpreta personajul Lucy şi a apărut în peste 70 de filme, notează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel