Nicolae Botgros, infectat pentru a doua oară cu COVID-19. Cum se simte marele artist: „A dat iar năpasta peste mine”

Data publicării:
Nicolae Botgros, sursa foto Facebook
Descriere foto: Nicolae Botgros, sursa foto Facebook

Nicolae Botgros trece prin clipe grele după ce a fost infectat pentru a doua oară cu COVID-19. 

Nicolae Botgros este infectat pentru a doua oară cu Covid-19. Marele artist a aflat chiar înainte de Revelion și a fost nevoit să anuleze toate concertele. Chiar dacă are o formă ușoară a bolii, Nicolae Botgros s-a izolat la domiciliu și așteaptă cu nerăbdare să își revină. 


Nicolae Botgros a mai fost infectat cu Covid-19 în luna mai a anului trecut cu o formă gravă a bolii. Artistul a stat atunci internat în spital o lună și patru zile, timp în care s-a luptat pentru viața lui. 


Nicolae Botgros s-a vaccinat împotriva Covid-19 și spune că datorită acestui fapt acum se simte mult mai bine și nu are aceleași probleme de sănătate grave cum a avut în luna mai a anului trecut. 


„Am Covid pentru a doua oară, dar este o formă ușoară, seamănă mult cu o răceală! Prima oară când am avut Covid a fost o formă extraordinar de gravă. Vaccinul m-a protejat foarte mult!. A dat iar năpasta peste mine, am iar Covid și nu sunt așa în formă cum trebuie! Am avut niște probleme și cred că am luat din același spital unde am fost internat prima dată cu Covid. Văd că acum e mai ușor, nu am trecut prin febră și prin problemele cu saturația, dar încă stau acasă în carantină”, a mărturisit Nicolae Botgros pentru Prima TV.


Nicolae Botgros spune că anul trecut din cauza infecției cu SARS-CoV-2 plămânii lui au fost profund afectați și a fost conectat la aparate. În plus medicii l-au sedat pentru a nu mai simți prin ce suferință trece. 


„Plămânii mei au fost afectați în proporție de 70%, poate chiar și mai mult. Nu simțeam nimic, pentru că am fost sedat. Când pacienții sunt mai agitați, mai agresivi – medicii le pun niște injecții și îi calmează”, a spus artistul pentru report.md.


Soția lui Nicolae Botgros s-a stins din viață în urmă cu câteva luni. Artistul merge zilnic la mormânt 


Artistul nu poate să accepte faptul că femeia care i-a fost alături necondiționat a decedat. Nicolae Botgros a mărturisit că merge zilnic la mormântul soțeiei sale.


„Merg când dă Dumnezeu și de două ori pe z, și de trei ori, dar mă duc de două ori pe zi regulat. Am fost dimineață la 8 și ceva și acum am terminat repetiția și merg spre dânsa.”, a declarat Nicolae Botgros la Antena Stars.


Dirijorul a povestit despre problemele de sănătate pe care le-a avut soția sa, mărturisind că a suferit trei intervenții chirurgicale în aproape două săptămâni.


„Trei intervenții. Timp de două săptămâni aproape. Dacă vorbim așa, pe data de 8 iulie ne-am dus la control, pe dat de 11 a operat-o după care peste patru zile a urmat a doua intervenție, după patru zile a urmat și a treia intervenție și, practic, după a doua intervenție nu am mai avut cum să vorbesc cu ea fiindcă era în comă. A avut cancer la colon, dar în afara cancerului pe care îl avea ea era foarte avansat, deja avansa în stadiul de metastază, ea avea diabetul ei de vreo 20 și ceva de ani”, a spus Nicolae Botgros.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel