Neti Sandu a prezis victoria lui Augustin Viziru: „Mi-a dat o explicație pertinentă”

Data publicării:

Augustin Viziru a mărturisit că Neti Sandu i-a citit în stele succesul de la Fermă.

Actorul a câștigat ieri trofeul pentru Fermierul anului 2020.

Victoria lui Augustin Viziru a fost scrisă în stele. Neti Sandu, astrolog ProTv, i-a dat actorului câteva sfaturi, în urmă cu 5 ani, pe vremea când acesta își încerca norocul în primul sezon Ferma.


„Neti Sandu, în urmă cu 5 ani de zile, mi-a spus așa, înainte să intru în finală: «Augustin, te rog nu te duce după bani sau după orgolii, că mi-e frică că pățești ceva rău». Și așa a fost, mi-am tăiat mâna.

După tot timpul ăsta, după ce mi-a spus chestiile astea, eu am sunat-o și am întrebat-o: Neti, explică-mi mai pe larg, te rog frumos, că nu cred eu în astre, în cifre, și mi-a dat o explicație pertinentă. 

Mi-a spus: «Augustine, fii bun! O să ai parte de foarte multe dezamăgiri, o să vină în valuri, dar o să vină lucrurile extraordinare peste tine după aia». Și eu, din momentul ăla, am luat hotărârea să devin un om bun. Și, incredibil, dar adevărat, am dus jocul ăsta la bun sfârșit fiind corect 100%”, a declarat Augustin Viziru la ProTv. 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel