Nea Mărin, urmărit de ghinion. Cu ce problemă de sănătate se confruntă coregraful

Data publicării:
Nea Mărin, facebook
Descriere foto: Nea Mărin, facebook

Problemele se țin în lanț pentru Nea Mărin. După ce a scăpat de virusul care a împânzit o lume întreagă, acum coregraful de dansuri populare se confruntă cu o altă problemă de sănătate.

Anul 2020 a fost unul dificil pentru Nea Mărin. Acesta a încercat să înfrunte toate probleme care i-au apărut în cale, însă ghinionul parcă s-a ținut scai de vedetă. După ce a fost diagnoticat cu COVID-19, alte probleme și-au făcut apariția în viața coregrafului de dansuri populare.

În cadrul unei emisiuni TV, Nea Mărin a mărturisit faptul că, din cauza neglijenței, a făcut bursită, un lichid care se formează, iar atunci când iese între oase nu poți să mai miști mâna. 

”A fost un an foarte greu. Din luna mai eu numai probleme am avut. Prima a fost cu mâna dreaptă. Am fost cu Darius, cu nepoțelul, să luăm o bicicletă. Nu știu ce s-a întâmplat. Am mers la kinetoterapeut cred că vreo 2 luni de zile, ușor, ușor s-a rezolvat. Cum s-a întâmplat? Lucram prin curte, transpirat. Când am luat bicicleta am făcut o mișcare greșită și am făcut bursită la umăr. M-am chinuit tare de tot”, a povestit prezentatorul pentru Antena Stars.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel