"Ne-au dat foc la haine și ne-au băgat iod în gură" Florin Chilian a crezut că va trăi doar până la 50 de ani. Prin ce coșmar a trecut artistul în timpul exploziei de la Cernobîl

Data publicării:
Sursa foto: Florin Chilian, captură YouTube/ Damian Drăghici
Descriere foto: Sursa foto: Florin Chilian, captură YouTube/ Damian Drăghici

Florin Chilian a povestit prin ce a trecut în timpul exploziei de la Cernobîl.

Florin Chilian se numără printre cei mai apreciați artiști din generația veche. Cu toate astea, puțini sunt cei care știu prin ce coșmar a trecut artistul, în timpul exploziei de la Cernobîl. Florin Chilian a recunoscut că a trăit cu gândul că se va stinge din viața la doar 50 de ani.

Florin Chilian a crezut că va trăi doar până la 50 de ani

Florin Chilian a fost invitat în cadrul emisiunii Duet, acolo unde a povestit clipele grele prin care a trecut  în urmă cu câțiva ani, când a avut loc explozia de la Cernobîl. 

"Am fost cu Lori la Nashville. Am reprezentat România la un eveniment global. A fost genial. Am fost să demonstrăm că dacii încă sunt la putere.

Nu am fost niciodată atât de bogat încât să îmi permit o vacanță în America. Eu am crezut că o să mor la 50 de ani, iar la 50 de ani m-am trezit în fundul gol, în mijlocul oamenilor într-o piață și mă gândeam de ce să mă apuc. Eu am fost foarte aproape de Cernobîl, cu un prieten. Baia mare era destul de aproape, după aceea am aflat că norul radioactiv s-a dus în Nordul Europei.Ne-au lăsat ăia 10 zile acolo, au venit, ne-au dezbrăcat și de chiloți, ne-au dat foc la haine, ne-au îmbrăcat ca pe pinguini în niște combinezoane de plastic albe, ne-au băgat în gură iod. M-am gândit că până se înjumătățește Cesiul se ajunge la 50 de ani. Eu sunt foarte aplicat. Noi nu trăim până la 70 de ani, în curând, ca să trăim morți de la 70 de ani încolo.Am trăit fix cum am vrut, lumea îmi zice că sunt arogant.", a declarat Florin Chilian.

Florin Chilian este rudă cu George Enescu

"Am descoperit de curând că stră-străbunicul meu a fost George Enescu. O să fac o cerere să îmi dea ăștia Palatul de pe Victoriei. Eu o întrebam pe bunica mea de unde știe atâta muzică, că eu nu știu și mama unui văr de-al meu mi-a făcut arborele.", a mărturisit Florin Chilian, la Duet.

A fost părăsit de tată și a petrecut anii copilăriei pe străzi

Florin Chilian a povestit că a avut o copilărie grea, marcată de lipsurile financiare, dar și de lipsa tatălui. Părintele său l-a părăsit la o vârstă fragedă, iar cea mai mare dorință a sa era să fie înfiat pentru a avea alături pe cineva căruia să-i spună „tată”. Ulterior, Florin Chilian a ajuns să fie crescut de o familie de bulgari. La ceva timp, părinții adoptivi s-au stins din viață, iar acesta a rămas pe străzi. 

„Știam toate locurile din București unde fac copacii fructe, mergeam să mâncăm. De fapt, mergeam la furat, la propriu, să facem rost de mâncare, eu cu un bun prieten din copilărie, Sile. Am furat o tricicletă la 3 ani.

Cea mai puternică senzație a copilăriei? Foamea! Nu are nici sunet, nici gust, nici miros, dar te rupe-n cap! Tata ne-a părăsit, m-au crescut niște bulgari, apoi s-au prăpădit, așa că am trăit pe străzi. Am crescut prin Dosul Morii, pe unde e Târgul Vitan, apoi în Sălăjan. Visul copilăriei? Să fiu înfiat! Pe cuvânt. Citeam enorm în copilărie, încă de când nu aveam buletin. Ajunsesem să citesc și cărțile în care te învățau cum să speli toaletele', a declarat artistul, în podcastul lui Damian Drăghici.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel