Natalia Guberna, MOTIVUL pentru care este singură la 64 de ani: Nu pot să stau la cratiță

Data actualizării: | Data publicării:
Susra foto: Natalia Guberna, Facebook
Descriere foto: Susra foto: Natalia Guberna, Facebook

Natalia Guberna a vorbit despre viața personală și a dezvăluit care este motivul pentru care nu a îmbrăcat rochia de mireasă.

Natalia Guberna a fost una dintre cele mai îndrăgite artiste ale vremurile trecute, făcându-și debutul în domeniul muzical încă din timpul comunismului. Chiar dacă avea niște trăsături extrem de frumoase și era îndrăgită de mulți bărbați, artista nu s-a căsătorit niciodată, ba, mai mult, nu a locuit vreodată nici cu un bărbat. Acum, aceasta a vorbit deschis despre acest subiect, spunând că printre pricipalele motive pentru care este încă singură la vârsta de 64 de ani este că nu-și poate depăși anumite tabieturi.

"Am avut o legătură de șapte ani, dar nu am locuit niciodată cu un bărbat. Sunt obișnuită așa. M-am gândit că poate sunt eu de vină. Mie îmi place scena, sunt artistă, sunt și un pic aeriană, nu pot să stau la cratiță să gătesc. Mi-ar plăcea un bărbat care să mă admire și să mă încurajeze în ceea ce fac, să mă facă să mă simt foarte bine, să fac o mâncare și să spună ce bună e mâncarea, să ne plimbăm. Când ai însă o vârstă înaintată, ce să îi suporți unui bărbat? Să-l iei, că ce, să auzi că îl doare capul? Asta îți trebuie, după ce o viață n-ai avut grija nimănui? Dacă-ți place îți place, punct. Și dacă nu merge o relație renunți, dacă nici el nu se simte bine. Iubirea moare, la un moment dat, în sensul de a-l vedea numai pe el. Nu merg însă pe a spune că nu aș accepta pe nimeni.", a declarat Natalia Guberna, potrivit ego.

Ce legătură a fost între artistă și Șerban Georgescu

Pe vremuri, s-a zvonit faptul că aceasta a fost într-o relație chiar cu compozitorul Șerban Georgescu, care ar fi părăsit-o însă pe artistă pentru altă femeie celebră. Acum, Natalia Guberna spune că între cei doi nu a fost vorba despre legături intime, ci doar despre o relație de prietenie.

"Șerban m-a ajutat foarte mult, dar nu m-am culcat cu el. Imprimasem piesa ”Valuri albe” și mă dădea foarte des la radio, cu el am înregistrat în studiourile  6 și piesa ”Vii și pleci”. El avea o prietenă, pe atunci, o anume Anca. Era pe copertă la Adesgo, avea picioare foarte frumoase, lui îi plăceau femeile cu picioare frumoase. Mergeam la Șerban acasă, cu toții, a fost o prietenie frumoasă, cam un an și ceva. Pe urmă a apărut Carmen Rădulescu în viața lui, iar pe mine nu m-a mai difuzat la radio. M-am cam supărat atunci. Iar după ce a apărut Mădălina Manole în viața lui Șerban n-o mai difuza pe Carmen…Așa era Șerban…", a continuat ea.

Ce spune Natalia Guberna despre hărțuirea sexuală din domeniu

"Există în permanență. Nu numai în viața artistică, ci și în viața normală. Eu am lucrat în proiectare și la Teatrul ”Excelsior”, până de curând, când m-am pensionat. Sunt tentații, sunt bărbați care încearcă…Acum depinde de fiecare, cum știi să-l pui la respect pe obraznic. Cine spune că nu se întâmplă minte. Din punct de vedere muzical, pe mine m-au ajutat toți redactorii, or fi încercat ei mai mult, dar eram serioasă. Îți zâmbesc, da, dar dacă simt că înaintezi, deși eu vreau să fim doar prieteni, atunci avem o problemă. Depinde mult de atitudinea femeii.", a dezvăluit ea.

Ce artiste contemporane îi plac cântăreței

"Mie îmi place și Andreea Bălan, care și dansează, are o îndrăzneală a ei. Este foarte sigură pe ceea ce face, nu mă interesează viața ei personală, îmi place însă cum arată, cum vorbește, are o carismă. Nu e o voce senzațională, dar te atrage cu altceva. Îmi place și Delia, care se reinventează mereu. Și de Loredana Groza îmi plăcea, dar acum nu-mi mai place căci și-a schimbat fața…", a mai spus aceasta.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel