Musulmanii din numeroase ţări arabe sărbătoresc joi Eid al-Fitr

Data publicării:
foto pixabay/ sursa David Mark
Descriere foto: foto pixabay/ sursa David Mark

Musulmanii din numeroase ţări arabe celebrează joi Eid al-Fitr, sărbătoarea care marchează sfârşitul lunii de post a Ramadanului, cu toate că numeroase state din regiune continuă să impună restricţii anti-COVID19.

Arabia Saudită, care găzduieşte cele mai sfinte locuri ale islamului, a declarat miercuri ultima zi a Ramadanului, iar joi va marca începutul Eid al-Fitr, care durează trei zile, una dintre cele două sărbători majore din calendarul islamic.

 

Alte ţări care sărbătoresc joi Eid al-Fitr sunt Qatar, Iordania, Egipt, Algeria, Siria, Emiratele Arabe Unite şi Tunisia.

 

Omanul nu a anunţat încă dacă va marca această sărbătoare joi sau vineri.

 

Sărbătoarea Eid al-Fitr este de obicei marcată prin rugăciuni speciale, în timp ce familiile se vizitează şi îşi oferă în dar prăjituri cu nuci sau curmale.

 

Unele ţări au impus noi restricţii pe perioada sărbătorii pentru a limita răspândirea COVID-19, printre care şi Irakul, unde a fost instituit de miercuri un lockdown, ce va dura 10 zile.

 

Ratele zilnice de infectare rămân ridicate în Irak, iar procesul de vaccinare este lent.

 

Pentru a limita aglomeraţiile şi adunările sociale, Egiptul a dispus închiderea magazinelor la ora 21:00, măsură valabilă până la 21 mai, în timp ce Tunisia a impus restricţii de deplasare până la 16 mai, notează Agerpres. 

 

Cu toate acestea, alte ţări vor ridica din restricţii, în condiţiile în care numărul zilnic al infectărilor cu coronavirus a scăzut. Printre acestea se numără Iordania, care va scurta, începând de joi, intervalul orar în care sunt interzise deplasările pe timp de noapte. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel