Monica Anghel nu a luat numele soțului său în acte, după căsătorie. Artista a scos la iveală adevărul

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Instagram

Monica Anghel a vorbit despre relația pe care o are cu soțul ei, Marian Caraivan, și despre cum reușesc cei doi să depășească tensiunile din cuplu.

Monica Anghel și Marian Caraivan formează unul dintre cele mai frumoase și îndrăgite cupluri din lumea mondenă. Chiar dacă vedeta a mai trecut printr-o căsnicie, urmată de un divorț, aceasta spune că nu s-a gândit niciodată la greșelile din trecut pe care nu și-ar dori să le mai repete acum, cu actualul partener. 

”Nu mi-am pus niciodată această întrebare. Nu sunt perfectă, nici cea mai bună, mă iei așa cum sunt. Și eu iau omul de lângă mine la fel. Nu pot spune că au fost greșeli, așa a fost să fie. În viață se întâmplă și astfel de lucruri, oamenii se și despart.”, a declarat Monica Anghel pentru viva.

Cum trece Monica Anghel peste tensiunile din cuplu

Chiar dacă artista recunoaște că și în familia ei, ca în oricare alta, există tensiuni, aceasta spune că împreună cu partenerul ei reușește să treacă imediat peste acest impas. Este nevoie doar de răbdare și echilibru, spune ea, ca și în orice altă relație. Mai mult, între cei doi nu a fost niciodată vorba despre o despărțire.

”Impas există în orice familie, cine spune contrariul înseamnă că nu are multe în comun cu partenerul. Important e ca într-o familie să treci peste lucrurile care se ivesc. Poți să treci cu înțelegere, înțelepciune, calm. Deciziile nu se iau niciodată la nervi, faci cea mai mare greșeală. Trebuie să stai, să respiri, să te relaxezi, lași umerii jos și apoi vezi ce e de făcut ca să îndrepți lucrurile. Nimic nu e simplu pe lumea asta, este greu să trăiești și de unul singur, darmite în doi. În toate relațiile, că este căsnicie sau prietenie, ca să dureze în timp trebuie să iei lucrurile cu răbdare, echilibru. Nu s-a pus problema de o despărțire între noi.”, a continuat artista.

De ce nu a luat artista numele soțului ei

Chiar dacă s-a căsătorit cu Marian Caraivan de câțiva ani buni, artista a rămas, în continuare, în acte cu numele de familie al ei și nu al soțului său. Monica Anghel explică și de ce a recurs la acest lucru.

”Mi-am păstrat numele, pentru că trebuia să schimb toate actele și a fost mai simplu așa.”, a continuat ea.

”Copilul este șeful suprem”

Când vine vorba despre cine este șeful în casa celor doi, Monica Anghel spune că, fără îndoială, este vorba despre copil. 

”Da, copilul este șeful suprem. Este apropiat de amândoi. Cu mine discută unele lucruri, cu taică-său altele, și noi, ca părinți, le discutăm împreună.”, a mai spus ea.

Fiul Monicăi Anghel a fost victima bullyingului

Monica Anghel a fost invitată în emisiunea Consilier de vedetă, de la Wowbiz, acolo unde a stat de vorbă cu psihologul Felicia Akkaya despre bullying. Artista a întrebat specialistul în parenting ce poate face un părinte al cărui copil este afectat de bullying.

„Am o întrebare. Ce ar trebui să facem noi ca părinți în condițiile în care copilul vine acasă și este exasperat de bullying?”, a întrebat Monica Anghel.

Psihologul Felicia Akkaya a explicat la ce anume trebuie să fie atenți părinții copilului agresat, dar și cum pot proceda pentru a minimaliza impactul bullying-ului.

„Este esențial să fii lângă el. Trebuie să înțeleagă un lucru: bullying-ul a fost dintotdeauna și va rămâne constant în viața adolescenților și de ce nu și a adulților. Devine o problemă în momentul în care nu reușim să ne împăcăm cu ea.


Ca să fie foarte simplu și foarte clar pentru ei, trebuie să le explicăm bullying-ul așa: într-o parte sunt copiii noștri buni, frumoși și deștepți, iar în cealaltă parte sunt cei frustrați, cei dezamăgiți, cei neînțeleși. Nu trebuie neapărat să fie răi, ci doar să simtă în acel moment al vieții că sunt nedreptățiți, neiubiți, neînțeleși. Aceștia vor să facă tot posibilul să ajungă la nivelul copiilor noștri, deasupra lor, în rai”, a declarat Felicia Akkaya, în emisiunea Consilier de vedetă.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel