Momente dificile pentru Adelina Pestrițu. Fiica vedetei a ajuns la spital: ’’Ai da tot ce ai pentru sănătatea copilului tău’’

Data publicării:

Adelina Pestrițu a ajuns de urgență la spital cu fiica ei, Zenaida, după ce aceasta a acuzat stări de rău.

Adelina Pestrițu împreună cu soțul său trec prin momente dificile, după ce fiica lor a fost internată în spital din cauza unor probleme de sănătate.

În urma cu câteva zile vedeta a publicat pe contul său de un Instastory din cadrul spitalului însoțit de un mesaj prin care își anunță urmăritorii că trece printr-o perioadă dificilă.

Deși nu a oferit foarte multe informații referitoare la starea fetiței lor,  Adelina Pestrițu a precizat că totul este stabil și că în curând se vor întoarce acasă alături de cea mică.

Adelina Pestrițu: ‘’Când ești părinte ajungi de la extaz la agonie în mai puțin de o secundă’’

De asemenea, vedeta a postat pe platforma Instagram o imagine în care își ține fiica de mână și a oferit câteva detalii despre perioada dificilă prin care trece.

‘’Când ești părinte ajungi de la extaz la agonie în mai puțin de o secundă și ai da tot ce ai pentru sănătatea copilului tău. A fost o săptămână grea pentru noi, dar acum totul este stabil. În curând plecăm acasă’’, a transmis Adelina Pestrițu.

După cum și-a obișnuit deja urmăritorii, Adelina Pestrițu este o persoană activă în mediul online, iar vedeta impărtășește cu fanii săi atât momentele frumoase din viața sa, cât și momentele mai puțin plăcute. Vedeta le-a transmis fanilor și un mesaj de mulțumire pentru susținerea din această perioadă.

‘’Vă mulțumim din suflet pentru gânduri, mesaje și empatie. Chiar dacă am fost absentă am citit mesajele voastre de susținere și v-am simțit aproape’’, a precizat Adelina Pestrițu într-un Instastory publicat pe contul său.

Adelia Pestrițu și Virgil Șteblea formează unul dintre cele mai cunoscute din showbiz-ul românesc. Cei doi s-au căsătorit în anul 2019, iar împreună au fost o fetiță în vârstă de 4 ani.

Deși inițial vedeta a decis să nu își mai expună fiica în mediul online, cu ocazia zilei de naștere a soțului său, Virgil Șteblea, Adelina Pestrițu a publicat pe contul său de Instagram o fotografie împreună cu fețița lor. Astfel, postarea a stârnit numeroase reacții, iar urmăritorii săi s-au bucurat în momentul în care au văzut cât a crescut fiica acesteia, Zenaida Maria.

’’Există momente în viață când simți că ai TOT și că nu poate exista «mai mult», când sufletul este atât de plin de bine, de dragoste și de frumos încât te simți copleșit de recunoștință. Mânuțele mici în jurul nostru, zâmbetele largi și atât de sincere, îmbrățișările strânse, privirile pline de lumină sunt cel mai frumos cadou. La mulți și frumoși ani, Virgil! Mulțumesc pentru acest TOT! Te iubim!’’, a transmis Adelina Pestrițu într-o postare publicată pe Instagram.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Gabriela Ungureanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel