Mirela Vescan nu mai folosește șampon de 8 ani: „Simțeam că ceva nu este în regulă”. Cum își îngrijește părul acum

Data actualizării: | Data publicării:

Mirela Vescan a renunțat să mai folosească șampon, în urmă cu 8 ani. Iată motivul.

Mirela Vescan, unul dintre cei mai apreciați make-up artiști din România, a dezvăluit că a renunțat la șampon, în urmă cu 8 ani.

 

„Am la activ mai mult de 8 ani de când folosesc șampon doar la coafor când mă vopsesc. Doresc să povestesc exact cum am ajuns să renunț la șampon. 

Plecam în vacanță la mare și în dimineața respectivă m-am dus eu frumos la Laurent Tourette la salon ca să mă pregătească de vacanță. Am plecat de la salon cu părul perfect pregătit și în drum spre mare îmi propuneam eu mie să am grijă să nu mă ud cumva cu apă de mare ca să rămân așa aranjată frumos măcar o zi..,două. 

Dar ce să vezi, la mare era o zi superbă, cu valuri minunate și m-am dus direct sub ele, m-am bălăcit cu dor, am înotat, am făcut tumbe în apă…până seara. La duș mi-am adus aminte de Laurent cu oarecare sentiment de vinovăție, după aceea m-am gândit că am pe păr doar apă de mare așa că am pus doar balsam, fără șampon.

 Părul a răspuns foarte bine așa că aproape 3 săptămâni am folosit seara doar balsam pe păr și m-am simțit foarte bune. Părul meu era lucios, hidratat, sănătos, am pus asta pe seama vacanței, a aerului marin, a umidității din aer.

A trecut vacanța și am ajuns acasă, la duș am folosit șampon și instant am simțit că părul se strânge pe cap, mi s-a încins scalpul și simțeam că ceva nu este în regulă. Eu aveam doar șampoane de calitate și una peste alta le-am încercat pe toate. Îmi amintesc cum mergeam eu la New York prin cele mai de nișă buticuri ca să caut șamponul minune. 

 Mi-am dat seama că șamponul a declanșat situația asta de disconfort și am hotărât să funcționez ca în vacanță, doar cu tone de balsam, cu măști pentru păr, cu serum-uri, cu uleiuri, le-am trecut în ordinea în care le folosesc.

 

     Cum fac de fapt.

  Ca primă etapă…ud normal părul

Aplic balsam, mult, masez, limpezesc
Aplic iar balsam, pieptăn părul, e o etapă normală asta; am un pieptăn cu dinți rari, limpezesc
Aplic masca pe păr, masez, stau câteva minute
Fac duș, gomaj pe corp, d-astea
Limpezesc părul…este ușor, curat, hidratat, minunat
Am un fel de căciulă din prosop, o fixez pe cap
Dau jos căciula din prosop cam după 15 minute
Aplic pe păr un ser de păr sau un ulei-gel, după chef
Vara nu folosesc uscătorul pentru păr, doar iarna

 Rezultate? 
Părul este hidratat, curat, suplu, regenerat complet, nu mai cade nici un fir, crește frumos, dacă vreau să-l întind și nu sunt la Laurent, folosesc peria rotativă.

 Avantaje: pot să mă spăl pe cap așa când vreau, zilnic sau la 7 zile, după chef și părul este sănătos”, a dezvăluit Mirela Vescan pe blogul său.

A convins-o și pe Narcisa Suciu să renunțe la șampon


 „O poveste; Narcisa Suciu a venit pe la mine, era înainte de pandemie și am avut următoarea conversație:

 ” – Știi Mirelush, a fost un congres de beauty, acum 2-3 luni, în Finlanda și s-a comunicat că părul nostru nu prea are nevoie de șampon! și se uita la mine atent ca să-mi vadă reacția…

  – Dar de ce are nevoie părul nostru? Am întrebat eu, deja simțeam răspunsul Narcisei…

   – De balsam, măști pentru păr și alte tratamente…

   – Păi eu fac așa de 5 ani, zic…

Narcisa s-a uitat la mine cu ochii ei albaștri, frumoși și m-a întrebat:

 – Și mie de ce nu mi-ai spus asta, sa fi făcut mai demult că tare bine se simte părul așa?!

 – Te rog să mă ierți, nu m-am gândit să-ți spun, să-ți scriu, să nu par nebună, că mi s-a mai întâmplat! Doar cu modele am comunicat asta,  ele chiar au nevoie și părul lor  arată excelent acum”

 Mi-a picat bine conversația asta, a fost o confirmare că fac bine ceea ce fac. Până la urma urmei de ce să fim imuni la produsele care produc saponificare? Chimie organică să trăiască…

Deci îmi îngrijesc părul meu creț, cu tendință de deshidratare, doar cu balsam și măști…”, a mai spus aceasta


Ce alte trucuri folosește pentru păr


 „Ce ar trebui pentru un păr gras? Balsamul și măștile să fie speciale pentru păr gras. Uneori se poate aplica o mască de păr mixată cu argilă. Credeți-mă…este cea mai bună argilă din lume li dacă este bună pentru ten de ce nu ar fi bună și pentru păr? Eu am învățat că părul și unghiile sunt anexe ale pielii deci trebuie să le tratăm pe toate la pachet. Dacă nu ne spălăm pe față cu săpun de rufe…de ce să facem asta cu părul? OMG!!

 Ce fac eu  cu șamponul? Am un filmuleț pe canalul meu de youtube în care eu și Thea povestim cum spălăm cu șampon șepcile, pălăriile și accesoriile de cap în general.  Eu mai folosesc șampon pentru pensulele de machiaj, avem la Mirela Vescan Make-up Academy, mai mult de o mie de pensule și șamponul este foarte bun în etapa de igienizare

Am scris despre asta pentru a ajuta persoanele care tot încearcă să obțină un păr suplu și sănătos și până la urmă trebuie să înțelegem că uneori este mai important să nu facem ceva anume. Dacă pe mine mă întreabă cineva „ce faci ca să ai părul așa hidratat?” Nimic zic eu, nu mai pun șampon, doar balsam, măști și alte tratamente…

Și dacă tot ce am scris eu aici s-a comunicat deja într-un congres de beauty, într-o țară civilizată…presupun că și la noi se va întâmpla asta la un moment dat, așa mi se pare evoluția firească a lucrurilor. Se vor diversifica balsamurile pentru păr, se vor vinde la kilogram și fetele se vor putea bucura de textura sănătoasă a podoabei lor capilare! Încercați!!!

PS mă tot întreabă unu-altu…de ce îmi vopsesc vârfurile părului cu verde. Răspus: pentru că îmi place…”, a mai spus make-up artistul pe blogul său. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel