Mirela Vasadi, regrete la finalul lui 2022: „Alegerile greșite pe care le-am făcut, timp prețios irosit fără rost, niște suferințe inutile”

Data publicării:
EXCLUSIV

Mirela Vasadi, realizatoarea emisiunii de psihologie „Arta fericirii”, de la Euronews, vorbește, în exclusivitate pentru Spectacola, despre bucuria cu care întâmpină sărbătorile de iarnă, regretele de la final de an, dar și dorințele cu care intră în noul an. 

Mirela Vasadi intrat în lumea televiziunii ca prezentatoare de știri, urmând, iar de o bună perioadă este gazda unei emisiuni despre psihologie, autocunoaștere și psihoterapie: „Arta Fericii“.

 

SPECTACOLA: Cum arătau Sărbătorile de iarnă în copilărie și ce tradiții ai păstrat și azi?

Mirela Vasadi: Sărbătorile copilăriei mele nu au fost comerciale. Primeam doar câteva cadouri, ce reușeau să mai găsească părinții mei în acea perioadă dificilă, începutul anilor '80. Eu și fratele meu ne bucuram mult pentru câteva portocale și banane. Iar bomboanele pentru brad le cumpăram din Ungaria (eu m-am născut în Oradea, iar atunci locuitorii de lângă graniță aveau dreptul la câteva ieșiri din țară pe an). Bomboanele acelea, frumos împachetate și gustoase, erau tare prețioase pentru noi în acele vremuri. Eu asociam Crăciunul cu pregătirea poeziilor și a colindelor; îmi plăcea mult să recit poezii, să cânt la chitară. Crăciunul copilăriei mele însemna vacanța la bunicii mei de la țară, într-un sat din Bihor. Mulți ani, când eram mică, mergeam cu copiii din sat să colindăm, era atâta bucurie să cântăm, să alergăm prin zăpadă, să intrăm în casele încălzite ale oamenilor, case învăluite în mirosul cozonacilor, să ne primim mica răsplată pentru efortul nostru. Și iar să alergăm prin zăpadă, bucuroși să anunțăm Nașterea Pruncului.
Când am mai crescut și nu m-am mai dus la colindat, așteptam împreună cu bunicii mei colindătorii. Erau cele mai frumoase zile de iarnă.


SPECTACOLA:  O amintire care a rămas întipărită în suflet?

Mirela Vasadi: Spiritualitatea face parte din viața mea. Am fost crescută în această dimensiune. Bunica mea, Lucreția, s-a îngrijit de sufletul meu și m-a îndrumat pe această cale.  Astfel că, imaginea bunicii mele în serile lungi de iarnă din perioada Crăciunului și a Anului Nou este amintirea care s-a gravat în sufletul meu.  Delicatețea și iubirea ei erau cele mai însemnate cadouri. 


SPECTACOLA:  Mai crezi în Moș Crăciun? Să facem un exercițiu de imaginație.... Ce i-ai cere Moșului să-ți aducă anul acesta?

Mirela Vasadi: Doar copilul meu interior mai crede în Moș Crăciun:) Și acel copil își dorește afecțiune, calm, echilibru, pace sufletească și iubire.

 

SPECTACOLA:  Care a fost cel mai însemnat cadou pe care l-ai primit de Crăciun?

Mirela Vasadi: Experiențele. Acestea sunt neprețuite. Despre obiectele - cadou poate nu ne aducem mereu aminte, unele se rătăcesc, altele se consumă.  Dar experiențele de viață rămân în minte și în inimă pentru totdeauna. Una dintre aceste experiențe a fost în urmă cu ceva vreme în Spania, pe Costa del Sol. Am petrecut Crăciunul și noaptea de Anul Nou într-o biserică din Marbella, unde celebra un preot catolic român.  O comunitate fantastică am găsit acolo, spanioli din toate clasele sociale alături de care am colindat toată noaptea cu multă voioșie și într-o conexiune spirituală puternică. 


SPECTACOLA:  Cum te pregătești pentru sărbătorile din acest an?

Mirela Vasadi: Filmez ediții noi ale emisiunii pe care o realizez la Euronews România. Petrec timp în documentarea subiectelor, merg pe teren să filmez materialele video care intră în fiecare emisiune, apoi facem montajul final. Și sunt mereu în contact pe Facebook și Instagram cu comunitatea emisiunii, peste 120.000 de prieteni.

 

SPECTACOLA: Ce nu ai vrea să lipsească de pe masa de Crăciun anul acesta?

Mirela Vasadi: Cozonacii pregătiți de mama în cuptor. Au același gust al copilăriei mele când îi frământa bunica, îi lăsa bine la dospit și apoi se așezau în tihnă în vechiul cuptor cu lemne. 
Și, desigur, vinul bun. Mai am în colecție un Brunello di Montalcino adus din Toscana. 


SPECTACOLA:  Într-un scenariu ideal, care ar fi persoanele cu care ți-ai dori să petreci sărbătorile?

Mirela Vasadi: Cu Monica Bellucci, Julia Roberts și Sharon Stone. Și să ne cânte David Gilmour (Pink Floyd) 
Dacă are timp, îl invit și pe Papa Francesco alături de noi. Ce festival, nu-i așa? :) 

 

SPECTACOLA:  Cum ai descrie anul 2022? Cu ce te mândrești la final de an și care ar fi regretele?

Mirela Vasadi: Ar fi câteva regrete: alegerile greșite pe care le-am făcut, timp prețios irosit fără rost, niște suferințe inutile, câteva situații minunate pe care nu le-am văzut… Dar nu mai am timp acum pentru regrete :)  Cum spune Frank Sinatra în piesa “My Way”:
“Regrets, I’ve had a few
But, then again, too few to mention”
Mă mândresc cu emisiunea de psihologie pe care o realizez la televiziunea Euronews România, un proiect video început în urmă cu câțiva ani care ajută extrem de multă lume. Și care i-a inspirat și pe alții.  Dar ce este mai important, am crescut și eu odată cu emisiunea. 

 

SPECTACOLA:  Ce așteptări ai de la 2023? Cu ce gânduri intri în noul an?

Mirela Vasadi: Mă educ să nu mai am așteptări. Ci doar să pun în intenție ce-mi doresc și apoi să acționez cu toate capacitățile mele și cu toată energia în acea direcție. 


SPECTACOLA:   Un mesaj pentru cititorii Spectacola:

Mirela Vasadi: Să avem încredere în noi, să ne prețuim și să ne îngrijim de sănătatea fizică și emoțională. 
Vă recomand rețeta italiană a fericirii:  Mangia bene, ridi spesso, ama molto! 
(Mănâncă bine, râzi des, iubește mult!) 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel