Mimi, totul despre lupta cu DEPRESIA. Cum se simte vloggerița, după ce a ajuns de urgență la spital: Eu aveam problema de mică

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Mimi
EXCLUSIV
Descriere foto: Sursa foto: Mimi

Mimi a vorbit, în exclusivitate pentru Spectacola, despre lupta cu depresia. Vloggerița a dezvăluit și care este starea ei de sănătate, după ce a ajuns de urgență la spital. 

Mimi a avut mai multe probleme de sănătate, în ultimul timp. Vloggerița a fost internată în spital și a trebuit să urmeze o dietă destul de serioasă. Despre starea ei de sănătate și despre cum și-a petrecut ziua de naștere Mimi a povestit, în exclusivitate pentru Spectacola.

"Chiar astăzi am renunțat de tot la regim, mă simt mult mai bine. Două săptămâni am stat pe regim și sunt fericită că în sfârșit s-a terminat. Am avut o enterocolită, care a pornit de la un pește gătit acasă bio.

De ziua mea, abia ieșisem din spital. Am stat acasă, cu mama și cu o prietenă. Am primit foarte multe cadouri.", a dezvăluit Mimi, pentru Spectacola. 

Mimi s-a luptat cu depresia foarte mulți ani

Mimi este una dintre persoanele publice, care s-a luptat cu depresia încă de mică. Aceasta a depășit foarte greu acea perioada, iar terapia a fost cea care a ajutat-o. 

"Eu aveam problema cu depresia de mică și abia acum, în iarnă, am reușit să scap de ea. Am avut un moment de realizare, în care mi-am dat seama că puteam să controlez ce simt și că puteam să rup un ciclu, ca eu să îmi continui viața normal, fără să mai fiu supărată tot timpul. Am fost ajutată foarte mult de terapie, dar și singură lucrez la mine. Citesc cărți de dezvoltare personală, ascult podcasturi în aceeași direcție și cumva realizarea a pornit dintr-un podcast de-a lui Joe Dispenza pe care l-am ascultat și a doua zi când m-am trezit am realizat totul.", ne-a mai spus ea. 

Ce a învățat Mimi din acea perioadă

"Am învățat că de multe ori viața poate să fie foarte simplă, depinde din ce perspectivă o privești. Poți să alegi să suferi și să fii supărat sau poți să alegi să privești din altă perspectivă situația și să fii ok, să vezi partea plină a paharului și să îți iei lecțiile de viață pe care le poți învăța dintr-o situație grea și să alegi să o iei ca pe o lecție de viață, nu ca pe o tragedie.", a mai spus aceasta.

Vloggerița a fost vicitma bullyingului

Dacă multe vedete se plâng de bullyingul din mediul online, Mimi spune că nici pe ea nu a ocolit-o. De cele mai multe ori, oamenii se legau de fizicul ei. 

"Am fost victima bulliyngul-ului, ca majoritatea copiilor din România. Prima dată s-a întâmplat când eram în liceu și apoi, odată cu online-ul, am început să fiu cyberbullying. Oamenii găsesc defecte și acolo unde nu sunt. De obicei de luau de aspectul meu exterior și de chestii banale. Am învățat în acriera mea că oamenii care comentează urât sunt oameni frustrați, care n-au unde să-și verse frustrările și atunci își spun oful prin criticarea unor necunoscuți care știu că nu au ce să le facă vreodată.", ne-a mai spus Mimi. 

Mimi se consideră o persoană împlinită

"Este cea mai bună perioadă din viața mea, lucrez la mai multe proiecte mari. Nu pot să mă plâng de absolut nimic. 

Îmi doresc foarte mult să dau înapoi tot ce am primit de la oamenii care mă susțin și, mai specific, țării în care m-am născut și căreia îi datorez tot ce am.", a mai spus ea.

Când vine vorba de regrete, aceasta spune că nu are niciunul.

"Nu. Cred că fiecare experiență negativă m-a făcut cine sunt azi și am învățat din toate greșelile mele.", a spus Mimi.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel