Mihai Perșa a murit, la vârsta de 75 de ani. Actorul suferea de o boală cumplită

Data publicării:
Mihai Perșa, sursa fcebook
Descriere foto: Mihai Perșa, sursa fcebook

Lumea teatrului românesc este în doliu, după ce actorul Mihai Perșa s-a stins din viață, răpus de o boală incurabilă. 

Mihai Perșa, unul dintre cei mai mari actori care a urcat pe scena TNB, s-a stins din viață pe 6 februarie, la vârsta de 75 de ani. Regretatul actor s-a luptat ani la rând cu o boală incurabilă. Mai exact, Mihai Perșa a avut cancer la gât și mai mulți artiști, precum Luminița Anghel și Fuego i-au sărit în ajutor pentru ca acesta să aibă bani să-și cumpere tratamentele de care avea nevoie. 

"Mihai Perșa este actor! Așa-i place să se recomande atunci când ajunge la capitolul profesie. O meserie de aur care i-a adus fericiri și care l-a făcut să trăiască pe deplin. Comic, plin de umor, el are o carieră impresionantă, jucând mult timp la Naționalul bucureștean, având roluri în teatru și film, făcând mai bine de 30 de ani turnee internaționale. Între timp, viața a fost dură cu el, și dincolo de problemele financiare, Mihai Perșa are cancer la gât. Cumva, luminile din fața publicului au ajuns acum să-i frângă zâmbetul și să-l facă să râdă mai puțin. Aici a intervenit proiectul ART BY FUEGO-ARTĂ PENTRU SUFLET, care a fost alături de el, sprijinindu-l financiar pentru continuarea tratamentului", se arată pe pagina lui Fuego.

 

În anul 2016, Luminița Anghel a făcut un apel pentru a-l ajuta pe cel poreclit Make. "Make Persa, actorul care ridica salile in picioare ...un actor pensionar, care are mare nevoie de ajutorul nostru, cat de mic ar fi el", scria artista.

 

 

Mihai Perșa, înmormântat miercuri, la Domnești Ghencea 2

 

Trupul neînsuflețit al actorului Mihai Perșa este depus de ieri, 7 februarie, ora 13.00, la Capela Bisericii Sfântul Pantelimon (str. Iancu Căpitanu nr. 24). Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 9 februarie, ora 10.00 la Biserica Sfântul Pantelimon și va fi înhumat în Cimitirul Domnești Ghencea 2 la ora 11.00. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel