Michelle Obama, momentul mult așteptat. Fosta Primă Doamnă va putea fi urmărită într-o emisiune pe Netflix

Data publicării:
Michelle Obama, sursa instagram
Descriere foto: Michelle Obama, sursa instagram

Michelle Obama va fi protagonista unei emisiuni difuzate pe Netflix.

Michelle Obama va fi protagonista unei emisiuni difuzate pe Netflix care îşi propune să-i înveţe pe copii bucuria preparării mâncărurilor în casă şi renunţarea la mese semipreparate, potrivit bbc.com. Fosta primă doamnă a Statelor Unite va interpreta personajul unei patroane de supermarket, alături de Waffles şi Mochi, mascotele din The Land of Frozen Food.

Michelle Obama a descris emisiunea, intitulată ''Waffles + Mochi" şi care va avea premiera luna viitoare, drept un ''spectacol hilar, înduioşător, pur şi simplu magic''.

Soţii Obama se numără printre producătorii executivi ai seriei.

Cei doi au semnat în 2018 un acord pentru producţia de seriale şi lungmetraje pentru Netflix. Printre proiectele finalizate se numără şi ''Becoming'', un documentar din 2020, care are la bază volumul autobiografic semnat de Michelle Obama, vândut în numeroase exemplare.

În producţia ''Waffles + Mochi'', Michelle Obama le va ajuta pe cele două marionete, sătule să mănânce produse congelate, să devină bucătari.

Ghidaţi de un cărucior de cumpărături magic, ei vor călători prin lume pentru a degusta tot felul de mâncăruri gătite.

''Mi-aş fi dorit ca 'Waffles + Mochi' să fi existat atunci când fiicele mele erau mici pentru că e genul de emisiune pe care e amuzant să o urmăreşti în familie şi care le oferă părinţilor liniştea de a şti că micuţii învaţă ceva folositor'', a precizat Michelle Obama, adăugând că emisiunea este ''o continuare a muncii mele în sprijinul sănătăţii copiilor din perioada în care am fost prima doamnă''.

Nu e pentru prima dată când Michelle Obama a folosit personaje-marionete în campaniile sale. În 2013, ea a invitat personaje din serialul ''Sesame Street'' la Casa Albă în cadrul unei campanii de a schimba conţinutul meselor servite în şcoli şi de a lupta împotriva obezităţii în rândul copiilor.

Emisiunea ''Waffles + Mochi'' va putea fi urmărită din 16 martie, potrivit Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel