Marius Țeicu încă mai simte prezența fiicei sale. Patricia a murit în urmă cu 4 ani: „Nu mi-am revenit, nici nu pot”

Data publicării:

Marius Teicu a trecut prin cea mai mare tragedie pe care o poate trăi un părinte. În urmă cu 4 ani, fiica celebtului compozitor s-a stins din viață, răpusă de o boală cumplită. 

În urmă cu patru ani, Marius Țeicu trăia cea mai mare durere a unui părinte: fiica sa, Patricia, a murit la doar 41 de ani, răpusă de leucemie, după trei ani de luptă cu boala. În urma ei au rămas doi copii și o durere de nedescris. 

La patru ani de la tragedie, celebrul compozitor simte aceeași suferință, iar dorul de fiica sa îl macină. Acesta spune că obișnuiește să se roage la Patricia și că îi simte deseori prezența.


„Nu mi-am revenit, nici nu pot. Au trecut patru ani și încă o simt lângă mine. O mai și visez din când în când, știu că Patricia este îngerul nostru și, atunci când mai avem necazuri, ne ajută de acolo, de Sus. Mă rog la ea, uneori, o simt atunci lângă mine, știu că ne veghează', a mărturisit Marius Țeicu pentru FANATIK.

Artistul mărturisește că ultimii ani au fost un adevărat calvar pentru el și că nu îi vine să creadă că a trecut atâta timp de când și-a ăierdut copilul. 

'Nici nu îmi vine să cred că au trecut patru ani de când nu mai e Patricia… Au fost niște ani grei, urâți… Era lumina ochilor mei', a mai spus compozitorul.

 

Cea mai fericită zi din viața compozitorului

 

Invitat în emisiunea „Legendele cu Dan Negru”, Marius Teicu a adus o fotografie cu fiica sa, pentru a arăta cum a fost cea mai fericită zi din viața lui. Patricia i-a însezinat zilele pentru 41 de ani, iar plecarea ei a lăsat un gol uriaș în sufletul marelui compozitor. 

„Dan Negru: Ea este Patricia.

Marius Ţeicu: Da. Deci naşterea ei a fost cea mai mare fericire din viaţa mea. A fost multă bucurie, cât a trăit, iar cea mai mare durere a mea şi a Rodicăi a fost când a plecat.

Dan Negru: Din ce an este fotografia respectivă?

Marius Ţeicu: Este o fotografie din 1976. Atunci s-a născut Patricia. Se vede şi cum este George Grigoriu în spate.

Dan Negru: Oh, Doamne! George Grigoriu! V-a fost naş, nu este aşa?

Marius Ţeicu: Da, iar naşii Patricei au fost cei doi fraţi gemeni, copiii lui George Grigoriu, Patricia şi Cezărică, Cezar Grigoriu, dar noi îi spunem Cezărică. Au fost naşii. Ei erau copii şi au fost naşii Patricei.

Dan Negru: A fost un virus care a declanşat leucemia, nu?

Marius Ţeicu: Da, a fost retroceva. Nu mai ţin minte. Uite că ştiam pe dinafară. Nu le mai ţin minte, a fost un virus, dar nu mai ştiu dacă retrovirus, dar, da, a fost un virus care a declanşat leucemia. Cred că retrovirus sau ceva de genul acesta. Putea să aibă două finalizări. Ori să paralizeze, tot restul vieţii, ori să facă leucemie. A făcut leucemie. Noi am sperat, atunci, că prin tratament, prin astea, dar a trecut timp de trei ani prin nişte lucruri groaznice. Am fost cu ea de sute de ori la analize şi la spital. Umblam cu eprubeta de sânge după mine şi duceam la câte un institut unde era mai performant în a face analize. Ne bucuram când era mai bine, dar după aia iar era mai rău. A făcut tot ce ... vai de capul meu şi de viaţa mea.

Dan Negru: Marius, ai mai reuşit să mai compui după ce s-a stins Patricia?

Marius Ţeicu: Nu, nu, n-am mai reuşit.

Dan Negru: Ai apucat să-i spui tot?

Marius Ţeicu: Niciodată nu apuci să spui tot unui om pe care îl pierzi că, îţi dai seama, că nu i-am spus tot.

Dan Negru: Trebuie să spun că fotografia Patricei a fost aleasă de tine şi că nu am vrut noi să-ţi stârnim emoţiile.

Marius Ţeicu: Da, da. A fost aleasă de mine pentru că trebuia să fie şi ea aici.

Dan Negru: E întotdeauna.

Marius Ţeicu: Da”, au discutat Dan Negru și Marius Țeicu, în urmă cu câteva luni. 

 

Nu a mai putut compune după ce Patricia a fost diagnosticată cu leucemie


Boala Patriciei l-a devastat pe artist, care din 2015, din momentul în care fiica sa a primit diagnosticul, Marius Țeicu nu a mai putut activa profesional.

„Am mai orchestrat câteva piese. Nimic în plus nu am mai fost în stare să fac în ultimii cinci sau şase ani, de când cu boala Patriciei!”, a mai declarat compozitorul.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel