Marius Țeicu, înapoi pe scenă, la 5 ani de la moartea fetei lui: Toți mă roagă să mă întorc la muzică

Data publicării:
Sursa foto: Facebook
Descriere foto: Sursa foto: Facebook

Marius Țeicu nu s-a urcat o bună perioadă de timp pe scenă, din cauza tragicului eveniment prin care a trecut, dar, acum, acesta este hotărât să revină.

Marius Țeicu a trecut printr-o încercare foarte grea, atunci când fiica acestuia, Patricia, s-a stins din viață în 2017, din cauza unei forme agresive de leucemie. De la acest incident, artistul a refuzat să mai urce pe scenă sau să mai scoată noi melodii pe plan profesional. Acum, el spune că se gândește să își reînceapă cariera, pentru că toți oamenii îi duc dorul și îl întreabă cu fiecare ocazie despre revenirea lui pe scenă. 

”Am fost într-o perioadă în care n-am cântat și n-am compus, n-am putut face nimic. Poate, cu ajutorul lui Dumnezeu revin. Mi-a murit fiica, este o mare durere, nu mai trece durerea, este din ce în ce mai greu. Toți mă roagă să mă întorc la muzică, dar nu am mai putut, tristețea e prea mare. Mă oprește și lumea pe stradă să mă roage să revin pe scenă. O să-mi revin!”, a declarat Marius Țeicu, pentru ego.ro.

Artistul vorbește cu greu despre pierderea fetei lui

Chiar dacă a trecut ceva timp de la tragicul accident, artistul vorbește și acum cu greu despre asta.

”Pierderea unui copil e un lucru extrem de greu, de dur. Poate chiar inimaginabil! Mi se pare atât de dur acest subiect încât nu poate spune nimic mai mult. O mai visez, merg împreună cu soţia la cimitir, dar e o poveste foarte dură, greu de înfruntat!, a mai spus acesta.

De unde își ia Marius Țeicu energia

Artistul are și doi nepoți, care acum reprezintă sursa lui de energie.

”De la ei îmi iau energia, sunt bucuria mea, mă bucur că sunt sănătoși. Nu au talent la muzică, nu mă moștenesc, sunt niște drăguți, plini de energie”, a mai spus Marius Țeicu.

Ce spunea artistul despre moartea fetei lui

”A fost un virus, dar nu mai ştiu dacă retrovirus, dar, da, a fost un virus care a declanşat leucemia. Cred că retrovirus sau ceva de genul acesta. Putea să aibă două finalizări. Ori să paralizeze, tot restul vieţii, ori să facă leucemie. A făcut leucemie. Noi am sperat, atunci, că, prin tratament…dar a trecut timp de trei ani prin nişte lucruri groaznice. Am fost cu ea de sute de ori la analize şi la spital. Umblam cu eprubeta de sânge după mine şi duceam la câte un institut unde era mai performant în a face analize. Ne bucuram când era mai bine, dar după aceea iar era mai rău. A făcut tot ce … vai de capul meu şi de viaţa mea!”, a povestit el, la ”Legendele”, seria de interviuri realizată de Dan Negru.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel