Marian Drăgulescu, moment unic alături de fiul său. Au scris istorie

Data publicării:

O adevărată legendă a gimnasticii artistice masculine mondiale, Marian Drăgulescu a trăit un moment uluitor alături de fiul său.

 

Marian Drăgulescu are un băiat de 14 ani care face gimnastică, iar cei doi au concurat în weekend în aceeași competiție: la Campionatul Național, moment unic în gimnastica românească.

Unul împlinește 40 de ani în decembrie, iar celălalt tocmai a făcut 14. Sunt tată și fiu, iar pasiunea pentru gimnastică i-a adus împreună în același concurs, moment inedit și unic în istoria acestui sport în România.

Este vorba despre cel mai bun gimnast român, Marian Drăgulescu și de băiatul său, Richard. Puștiul face gimnastică de la 4 și vrea să ajungă mai bun decât părintele său. 

“Pasiunea o am de la tata, e clar! Nu mă așteptam să îl prind pe tata concurând la același concurs cu mine, a fost emoționant, m-am simțit foarte bine” - Richard Drăgulescu – gimnast.

”Nu m-am gândit niciodată că voi face atât de mult timp gimnastică, astfel încât să particip la aceeași competiție cu Richie, cu băiatul meu. Mă bucur, e ceva inedit și sper ca lucrul acesta să îl motiveze și să îmi calce pe urme” - Marian Drăgulescu cel mai medaliat gimnast român din toate timpurile la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene.

Băiatul vrea să ajungă campion olimpic

Richie e bun la gimnastică, dar și la școală. Băiatul a intrat la Liceul Sportiv din Reșița, iar tatăl se mândrește cu rezultatele sale de la învățătură.

Are note mai mari decât le aveam eu la școală. E un copil bun” - Marian Drăgulescu, cel mai medaliat gimnast român din toate timpurile la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene.

Richie are gânduri mari! Vrea să îl întreacă tatăl la performanțe. Singura medalie care îi lipsește lui Marian din palmares este cea de aur la Olimpiadă, pe care speră să o cucerească la anul.

”Îmi doresc să iau medalia de aur la Olimpiadă” -  Richard Drăgulescu, gimnast. „Hai să o câștigăm amândoi, nu că unul sau altul sau niciunul. Cea mai bună variantă e amândoi” - Marian Drăgulescu, cel mai medaliat gimnast român din toate timpurile la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene.

În 2021, Marian va participa la cea de-a 5-a olimpiadă

Marian Drăgulescu este unul dintre cei mai titrați gimnaști români, cu un palmares impresionant. Este cel mai medaliat gimnast al nostru din toate timpurile la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene, cu 31 de medalii. Sportivul are în vitrină 3 medalii la Jocurile Olimpice, una de argint și două de bronz, singura care îi lipsește e cea de aur. Are nu mai puțin de 18 titluri majore în carieră, 8 la Campionatele Mondiale și 10 la Campionatele Europene, obținute pe parcursul a 16 ani.

În 2021, va participa la ce-a de a 5-a ediție a Jocurilor Olimpice, cea de la Tokyo. 

“Va fi o Olimpiadă atipică, dar tot Olimpiadă va fi și medaliile tot medalii vor fi, așa că bătălia e mare și nimeni nu renunță la nimic” - Marian Drăgulescu, cel mai medaliat gimnast român din toate timpurile la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene. 

Ultima medalie pe care a câștigat-o a fost în acest week-end, la Campionatul Național de seniori, unde a obținut locul 1 la sărituri.

În decembrie, gimnastul împlinește 40 de ani, dar nu știe când se va retrage.

”Un an sigur mă mai vedeți, la anul, după Olimpiadă, mai este și Campionatul Mondial la care vreau să particip. Din 2008 am tot zis că mă retrag și suntem în 2020, așa că nu mai zic nimic” - Marian Drăgulescu, cel mai medaliat gimnast român din toate timpurile la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel