Maria Constantin, revoltată după ce fanii au criticat-o că a început să cânte manele: „Am fost printre primii care și-a dat jos costumul”

Sursa foto: Maria Constantin, instagram
Descriere foto: Sursa foto: Maria Constantin, instagram

Maria Constantin le-a dat o replică celor care o acuză că a început să cânte manele. 

Maria Constantin se numără printre cele mai apreciate artiste. Vedeta se bucură de un mare succes atât pe plan profesional, cât și pe plan profesional. Cântăreața urmează să se căsătorească și a recunoscut că se bucură de viața pe care o are. 

„Dacă ne-am opri puțin și ne-am gândi la viața noastră. Viața este cel mai de preț dar și faptul că ne-am născut sănătoși și că suntem în regulă.

Dacă noi avem aceste posibilități putem să-i ajutăm și pe cei care nu au aceste lucruri și nu dispun”, a declarat artista.

Maria Constantin le-a dat o replică celor care o acuză că a început să cânte manele

Deși este foarte apreciată, Maria Constantin are parte și de multe critici. Recent, artista a fost pusă la zid, din cauza faptului că stilul său muzical s-ar îndrepta mai mult înspre manele. Vedeta nu a negat acest lucru, însă a precizat că sunt foarte mulți artiști care fac acest lucru. 

„Cânt manele, dar nu cred că sunt singura interpretă de muzică populară care s-a apucat de manele. Hai, să fim serioși!

Asta o să cânt mereu, pentru că asta cânt de la 7 ani, doar muzică clasică normal cânt. Muzica populară este o pasiune pentru că am crescut cu ea în casă, tatăl meu fiind instrumentist.

Dar trebuie să ne mai și pliem după ceea ce se cere, în condițiile care sunt. Până la urmă, publicul decide. Publicul ne ridică, publicul ne coboară. Dacă asta se ascultă, asta cântăm”, a susținut Maria Constantin la Antena Stars. 

 

Maria Constantin și-a dorit să fie excentrică

Artista a mărturisit că manelele pe care le cântă ea au foarte mult ritm de folclor. 

„Cânt și eu o manea un pic mai stilizată, mai spre folclor. Asta se cere și atunci, într-adevăr, chiar dacă eu aș vrea să merg pe un stil muzical care mi-ar plăcea poate mult mai mult, cerințele astea sunt. Trebuie să ne acomodăm.

Pe mine nu mă deranjează, în general, ceea ce zice lumea. Nimeni nu stă lângă mine, nimeni nu-mi plătește mie facturile. Eu fac fix ceea ce simt eu și consider că atunci când faci ceea ce simți, poți să și transmiți mult mai mult. Cei care vorbesc sunt doar niște oameni care se uită din fața calculatorului, n-au job, n-au nimic și stau să critice”, a afirmat Maria Constantin.

Maria Constantin este de părere că ea este cea care a renunțat la costumul național, lucru pe care observă că acum îl fac din ce în ce mai mulți colegi de breaslă.

„Dacă nu s-ar vorbi, înseamnă că n-aș exista. Cred că am fost printre primii interpreți de muzică populară care și-a dat jos costumul național și a apărut cu tot felul de vestimentații un pic mai stilizate. Chiar dacă am fost criticată, ulterior am fost un model pentru colegii mei. Am vrut să fiu un pic mai excentrică, am vrut să fiu eu. Dacă nu sunt înțeleasă, asta e”, a declarat vedeta.

Cât cere Maria Constantin pentru un eveniment privat

Potrivit impact.ro, pentru un program de o oră, Maria Constantin încasează suma de 1.500 de euro. Totuși, prețul este negociabil, în funcție de locul în care se va desfășura evenimentul, în București sau în apropierea lui. Dacă dorești însă ca artista, împreună cu întregul ei band, să onoreze întregul eveniment, atunci va trebui să scoți din buzunar nici mai mult, nici mai puțin de 8.000 de euro. Când vine vorba despre genul muzical abordat, vedeta spune că nu are limite și se pliază mereu după cererile publicului.

„Cânt ce se cere la nuntă, melodiile cele mai cunoscute. Unii vor muzică populară, alții vor mai ales -unde sunt evenimente întregi – să cânt toate genurile muzicale: de la muzică ușoară, manele, populară, fiecare ce vrea. Fiind cu orchestra mea, îmi permit să cânt orice gen muzical, când merg singură am negative mai mult pe populară. În general îmi place să merg cu orchestra ca să pot cânta ce vreau și ceea ce îmi cer oamenii”, a declarat, pentru Impact.ro, Maria Constantin.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Dată: 08 noi 2022, 15:44 | Categorie: Vedete
Get it on App Store Get it on Google Play