Margherita de la Clejani, schimbări majore. Ce planuri are fiica Clejanilor

Data publicării:
Margherita de la Clejani, sursă foto DC NEWS
Descriere foto: Margherita de la Clejani, sursă foto DC NEWS

Margherita de la Clejani are planuri mari de viitor, care presupun schimbări radicale.

După episodul neplăcut din viața ei, Margherita de la Clejani și-a propus să dea totul uitării și facă schimbări majore. Una din ele este chiar muzica, în care Margherita nu se mai regăsește, motiv pentru care a decis sa renunțe de definitiv la ea. De asemenea, fiica Clejanilor intenționează să se stabilească în America, acolo unde consideră că ar putea avea viața pe care și-o dorește.

„În momentul de față, Margherita s-a retras deja din muzică, Margherita nu mai cântă, nu mai fac asta pentru că nu mă mai reprezintă, nu îmi mai place, nu mai este ceea ce vreau eu în momentul de față. Dorința mea cea mai mare este să mă reîntorc în America. Pe mine m-a schimbat foarte mult America, mentalitatea, gândirea, educația. Noi românii vedem numai răul, dar binele nu-l vedem”, a declarat Margherita de la Clejani, în cadrul emisiunii Xtra Night Show.

Din cauza problemelor cu care s-a confruntat în trecut, Margherita de la Clejani a mărturisit faptul că a devenit singuratică, dar și foarte selectivă.

„Întâmplările din viața mea din ultima perioadă m-au făcut să devin puțin mai singuratică. Am devenit foarte selectivă. Mi-am dat seama că este mult mai bine să fii singur, tu cu tine și cu sufletul tău, decât să stai cu oameni nepotriviți. Dar chiar dacă stai cu oameni nepotriviți, înveți. Înveți, că altfel nu ai avea cum să evoluezi”, a mai adăugat Margherita.

Deși a renunțat la muzică, Margherita găsește resursele necesare cât să se întrețină singură. Cu toate acestea, vedeta mai apelează din când în când la buzunarul tatălui ei.

„Nu mai sunt dependentă de resursele financiare ale familiei. Acum sunt destul de echilibrată și am toate resursele necesare ca eu să pot să mă întrețin singură. Mai sunt și momente în care mă duc la tatăl meu și îi cer o sumă de bani, pentru că mai rămân fără. Așa suntem noi fetele. Sunt risipitoare, am dat pe o pălărie 1.000 euro”, a mai spus Margherita de la Clejani.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel