Margherita de la Clejani, primele declarații după ce a fost atacată pe stradă: ”Am fost consiliată de numeroși psihologi”

Data actualizării: | Data publicării:
Margherita din Clejani și atacatorul, captură video tv
Descriere foto: Margherita din Clejani și atacatorul, captură video tv

Margherita de la Clejani a oferit primele declarații despre momentul în care a fost atacată pe stradă.

Margherita de la Clejani a trecut prin clipe cumplite în cursul zilei de joi, 18 august, când un bărbat necunoscut a atacat-o pe aceasta chiar pe străzile Bucureștiului. Bărbatul se afla în mers pe o trotinetă electrică, când a înțepat-o pe brunetă cu un obiect ascuțit. Aceasta nu a fost singura victimă a agresorului, pentru că, la scurt timp, acesta a atacat o nouă femeie. Pe tot parcursul zilei a fost instalată o stare de alertă în Capitală, iar părinții artistei au fost devastați de durere. Acum, Margherita a oferit prima reacție, după acest incident șocant. Vedeta susține faptul că ar fi fost înjunghiată în inimă și, pentru a-și reveni din șoc, aceasta a fost consiliată de mai mulți specialiști.

”Am fost înjunghiată în inimă. Este omenesc să greșim, dar este diabolic să insistăm în greșeală, de aceea lecțiile importante ale lumii m-au facut să înțeleg chestiunile rațiunii. Bineînțeles, am fost consiliată de numeroși psihologi, psihiatri, specialiști extraordinari cărora le mulțumesc din toată inima mea, care este ușor afectată”, a spus Margherita de la Clejani, la Antena3, potrivit spynews.

Viorica de la Clejani, prima reacție după Margherita a fost atacată în plină stradă

Contactată de reporterii Spectacola, Viorica din Clejani a declarat, în lacrimi:

„Au ajuns copiii să  fie omorâți pe stradă. Justiția lasă criminalii în libertate și s-au pus pe capul copiilor mei„, a declarat Viorica de la Clejani, în exclusivitate pentru Spectacola. 

Margherita a avut nevoie de îngrijiri medicale

Fiica cunoscuților artiști a ajuns imediat la spital, însă a refuzat internarea. Din fericire, starea vedetei este una bună, rănile care i-au fost provocate fiind unele ușoare. Vizibil ajunsă în culmea disperării, Viorica de la Clejani a făcut publică arma care i-a rănit fata pe rețelele de socializare și le-a transmis un mesaj dur celor care o critică pe Marga, chiar și în aceste momente grele.

„Acest obiect i-a fost scos din sân fiicei mele. Mulțumesc doctorilor de la Spitalul Universitar care mi-au salvat copilul. Unii sunt atât de răi... Cum să vă bucurați și să îmi înjurați copiii pe tema acestui subiect? Dacă erau copiii voștri în locul Margăi: Cum puteți să vorbiți în halul ăsta? Eu acum ce să fac? Să-l las liber? Să vă măcelărească și vouă copiii când merg liniștiți pe stradă: Vă mai mirați de ce nu ne mai rabdă Dumnezei. În loc să comentați ( gratis, că dacă se plătea nu mai scriați nimic), rugați-vă la Dumnezeu să vă aibă în copiii în pază. Mulțumesc Bunului Dumnezeu că a scăpat cu viață”, a scris Viorica pe rețelele de socializare, în dreptul unei imagini cu obiectul cu care a fost atacată fiica sa. 

Atacatorul pe trotinetă a fost prins

Polițiștii au reușit să afle identitatea bărbatului de pe trotinetă și să-l localizeze, iar în aceste momente, atacatorul se află în custodia oamenilor legii. El a fost prins și arestat în comuna Vidra, județul Ilfov și dus la sediul Serviciului de Investigații Criminale, în vederea continuării procedurilor legale 

Bărbatul care a încercat să o înjunghie în zona bustului pe Margherita de la Clejani și pe adolescenta de 17 ani are vârsta de 38 de ani și locuiește în București. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal, iar în aceste momente este cercetat pentru lovire și alte violențe, potrivit Wowbiz

„În urma activităților de investigare, desfășurate de polițiștii din Capitală, bărbatul a fost identificat și ulterior depistat în trafic, în comuna Vidra, județul Ilfov.  Acesta a fost condus la sediul Serviciului Investigații Criminale, în vederea continuării procedurilor legale” potrivit unui comunicat al Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel