Mama Oanei Roman a fost externată. Primele imagini cu Mioara Roman după intervenția chirurgicală

Data publicării:

Mioara Roman a fost externată. Oana Roman a arătat și primele imagini cu mama ei după intervenția chirurgicală.

Oana Roman ajuns cu mama ei, Mioara Roman la spital, după ce aceasta a acuzat stări de rău. În urma mai multor investigații medicale, doctorii au hotărât că mama Oanei Roman trebuie să fie supusă unei intervenții chirurgicale.

„Am zis că astăzi nu ies din casă pe frigul ăsta îngrozitor, dar a trebuit să ies, pentru că trebuie să mă duc la mama la spital să-i duc medicamentele. Din păcate, ea nu a fost externată astăzi sau ieri, cum credeam. Din păcate, va mai sta câteva zile la spital pentru că va suferi o intervenție laparascopică pentru a i se înlătura colecistul, pentru că avea această problemă și devenise urgentă”, spunea Oana Roman la InstaStory în urmă cu câteva zile.

În urmă cu o zi, mama Oanei Roman a fost operată. Intervenția chirurgicală a decurs bine, iar Mioara Roman și-a revenit rapid. Aceasta a stat pentru câteva ore în secția ATI, după care a fost transferată în salon. 

„Mama este bine. Cei de la spital m-au sunat pe la ora 10:00 să-mi zică că mama a ieșit din operație și că este la ATI câteva ore, apoi o vor duce în salon. Vreau să le mulțumesc din suflet oamenilor de la spital, tuturor celor care au grijă de mama de o săptămână, întregului personal de la spital. M-au ținut la curent în permanență cu tot ce se întâmplă cu mama și Slavă Domnului, este bine. Probabil că vineri o s-o iau acasă și totul o să fie ok”, a transmis Oana Roman pe rețelele de socializare, în urmă cu o zi.

Mioara Roman a fost externată!

Deși medicii i-au transmis Oanei Roman că mama ei va fi externată în cursul zilei de vineri, aceasta a avut parte de o surpriză, Mioara Roman fiind externată în cursul zilei de azi. Vedeta și-a anunțat fanii dis-de-dimineață că azi va merge să o ia pe mama ei de la spital.

„Gata, dragilor, am plecat să o iau pe mama acasă și sunt foarte bucuroasă, pe lângă faptul că mă duc să o iau acasă, că astăzi e mai cald și nu e gerul ăla îngrozitor care ne-a înnebunit. Sunt 8 grade, e soare, e frumos, mă duc să o iau pe mama și apoi toată ziua o să am filmări pentru emisiunea „Mămici de Pitici, cu Lipici” de la Antena Stars. Filmăm de zor lucruri interesante și o să vă arăt și vouă”, a spus Oana Roman pe rețelele de socializare.

Mioara Roman luată acasă de către fiicele ei!

Oana Roman le-a arătat fanilor pe rețelele de socializare și primele imagini cu mama ei după ce a suferit o intervenție chirurgicală. Mai mult decât atât, aceasta le-a arătat-o și pe sora ei.

„Gata, am luat-o pe mama și pentru că m-ați tot întrebat, uite-o și pe sora mea. Este cu noi. Și mama este în spate și suntem bine și mergem acasă”, a spus Oana Roman la InstaStory.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel