„Mă obsedează gândul ăsta”. Denis Hanganu, actorul principal din „Clanul”, temeri în preajma Crăciunului / EXCLUSIV

Data publicării:
EXCLUSIV

Denis Hanganu, actorul principal, al serialului „Clanul”, ne-a vorbit, într-un interviu în exclusivitate pentru Spectacola, despre planurile pe care le are anul acesta de Crăciun. Mai mult, îndrăgitul actor ne-a dezvăluit și care este dorința pe care și-o pune la final de an.

 



SPECTACOLA: Ce planuri ai anul acesta de Crăciun? Cum vei petrece?

Denis Hanganu: N-am apucat să-mi fac planuri pentru că sunt în mijlocul filmărilor, dar cel mai probabil voi fi acasă, la bunica, în Moldova. Merg în fiecare an să stau cu ea de Crăciun și să am grijă să nu-i lipsească una-alta, fiindcă știu cât de mult contează pentru ea, mai ales de când nu mai are cu cine împărți bătrânețea. Cei care au sau au avut bunici singuri, înțeleg exact ce vorbesc.

 


SPECTACOLA: Ce îți place cel mai mult în această perioadă?

Denis Hanganu: Luminițele. Sigur, plus multe alte lucruri precum cadourile, timpul cu familia, dar ador să decorez casa cu luminițe și să împodobesc bradul. Sufletul de copil din mine se bucură la fel în fiecare an atunci când le văd pe străzi, pe bulevarde sau acasă (mai ales acasă). E un sentiment ce conține o fericire pură creată și păstrată încă din copilărie. Și mai sunt și foarte meticulos în a le aranja astfel încât totul să pară ca din revistă. Încă de când eram mic țineam la aspectul ăsta și de fiecare Crăciun, casa noastră era cea mai frumos împodobită din tot satul. Dacă ați ști câte ore stau prin prejurul casei să le bibilesc astfel încât totul să fie perfect și seara să creeze acel efect feeric. E o fericire de-a mea în mod indiscutabil.



SPECTACOLA: Cum arată cadoul ideal pentru tine? Ce ai vrea să-ți aducă Moș Crăciun anul acesta, dacă ar fi să îi scrii acum o scrisoare?

Denis Hanganu: Cred că ar trebui să-i scriu mai bine o scrisoare de mulțumire. Serios. Mi-a adus destule lucruri în decursul anilor și, în general, credeți-mă, chiar am aproape tot ce mi-aș putea dori și nu e o exagerare. Din motivul ăsta e și greu să mi se facă un cadou, fiindcă am de toate din care am vrut la un moment dat. Când mi-am pus ceva în cap, am făcut cumva și mi-am luat singur. De asta am și încercat să nu-l împovărez pe Moșu’ cu tot felul de cadouri ce țin de materialitatea lucrurilor, ci mai mult cu năzuințe despre viitor. Partea buna e că încă își face timp pentru mine și le ascultă, deci trag speranța că mă știe de băiat cuminte. Nu cred în cadoul ideal pentru că e ceva foarte subiectiv. Cadoul ideal e orice cadou care te surprinde plăcut și îți oferă acea stare de bine astfel încât să trăiești un mic/mare moment de fericire.

 



SPECTACOLA: Acum să presupunem că tu ești Moș Crăciun… ai început “goana” după cadouri? Ce îți place să le oferi celor dragi?


Denis Hanganu: La mine e complicată rău partea asta. Am atâtea gânduri în cap atunci când trebuie să caut un cadou, încât de multe ori pierd enorm de mult timp și când iau decizia să aleg între cele două culori ale cadoului respectiv, darămite să-l și aleg propriu-zis. Încerc mereu ca atunci când fac cadouri să fiu atent ca lucrul respectiv să-i fie necesar persoanei sau să fie ceva ce și-ar dori. Deci nu aleg după cum mi-ar plăcea mie, aleg după criteriile persoanei care primește cadoul. E foarte important pentru că multă lume face greșeala asta. În aceeași ordine de idei iarăși încerc să fie neapărat ceva folositor (în orice sens), ceva cu caracter de practicabilitate deoarece nu-mi place deloc să văd cadouri care în timp se transformă în obiecte fără viață pe care la un moment cel mai probabil le vei arunca, fiindcă trebuie să mai renunți la niște lucruri de prin casă.




SPECTACOLA: Poveste-ne o amintire din copilărie, din perioada Crăciunului, care ți-a rămas, pana astăzi la suflet sau care poate stârni amuzamentul cititorilor. 

Denis Hanganu: Amintirile mele din copilărie când vine vorba despre perioada asta minunată, sunt toate legate de satul unde am crescut. Sunt multe așa când mă gândesc. Mergeam cu alți copii pe derdeluș să ne dăm cu sania, când plecam la școala uneori zăpada era atât de mare încât ieșeau sătenii de pe la 5 dimineața să ne facă o potecă încât să ne faciliteze mersul pe jos până în curtea școlii. Iarăși țin minte cât de plăcut era când ieșeam seara să mă plimb și auzeam cum scârțâia zăpada sub picioare, sau cum așteptam să vină noaptea ca să coboare temperatura și să caut un loc pe lângă casă unde nivelam puțin zăpada și începeam să mă dau pe gheață. Tot în perioada asta prindeam câte-un moment când seara începea să ningă cu fulgi din ăia mari de tot, iar noi ieșeam cu toată familia la o bătaie cu zăpadă în fața porții. Sunt imagini pe care n-ai cum să le uiți.

 


SPECTACOLA: Ce tradiții și obiceiuri se respectau la tine in familie de Crăciun și ce s-a păstrat și pana astăzi?

Denis Hanganu: De Crăciun mergeam cu "Steaua sus răsare" în toate cele 3 zile pentru că satul e mărișor, în ajunul revelionului mergem cu "Brazdă neagră" și tot în aceeași zi de ajun, dar seara porneam cu "Uratul de revelion", urmând ca în prima dimineață a primei zile din an să trecem iarăși pe la fiecare casă cu "Sănătatea nouă". Așadar, când eram eu copil încă se țineau obiceiurile astea, însă odată cu trecerea anilor și cu schimbarea și scăderea demografică au început să dispară spre de tot.




SPECTACOLA: Ce nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun? Te implici și tu in prepararea mâncărurilor, gătești?

Denis Hanganu: Nu știu ce nu trebuie să lipsească de pe masă, dar știu ce nu trebuie să lipsească de la masă și anume, oamenii dragi, familia. E drept că nu petrec atât de mult timp în bucătărie, dar oricând e nevoie curăț, tai, toc, prepar, nu-i problemă. Orice, numai să fie armonie.




SPECTACOLA: Cum arată Crăciunul ideal? Unde trebuie sa te afli și ce persoane vrei sa fie în jurul tău?

Denis Hanganu: Pentru mine, Crăciunul ideal poate fi doar cu oamenii dragi din familie lângă mine. Nu contează așa mult unde sunt, ci mai degrabă să fim sănătoși și să ne bucurăm din plin de timpul petrecut de sărbători împreună. Mă obsedează gândul ăsta că peste ani toate astea vor reprezenta niște momente la care nu te mai poți întoarce.

 


SPECTACOLA: Acum, la final de an, ai vreun regret?

Denis Hanganu: Nu, nu am mari regrete. Până la urmă nu vreau să fiu ipocrit. 2022 a fost unul dintre cei mai buni ani din viața mea, așa că am doar sentimente de recunoștință și sunt împăcat cu ce am realizat. Tot așa!





SPECTACOLA: Ce așteptări și dorințe ai pentru 2023?

Denis Hanganu: Am învățat că în meseria asta nu e bine să ai așteptări. E mai bine să îți vezi de treabă și să faci cât de bine poți atunci când ai ocazia. Mi-aș dori să fiu angajat, pentru că sunt convins că pot aduce și mai mult plus valoare în teatru, din poziția de angajat. Așa că asta îmi doresc, să mă mențin sănătos și să lucrez constant, să am proiecte și în film și în teatru totodată .Doamne ajută să fie așa.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel