Luna iubirii, sărbătorită și pe Pro Cinema. Programul filmelor pe care le vei putea urmări în februarie

Data actualizării: | Data publicării:

Pro Cinema aduce în atenția publicului câteva filme tematice în luna februarie, cunoscută și drept luna iubirii.

Luna februarie este despre sentimentul care unește oameni de pretutindeni și emoția care dă viață unor amintiri de neuitat. PRO CINEMA va sărbători luna iubirii cu o serie de filme de dragoste, comedii romantice și pelicule pline de suspans.  

De Sfântul Valentin, pe 14 februarie, de la ora 20:30, telespectatorii vor putea vedea una dintre cele mai îndrăgite comedii romantice, cu actorii Gerard Butler și Katherine Heigl în rolurile principale: Adevărul gol-goluț (The Ugly Truth). Filmul spune povestea a doi colegi de muncă extrem de diferiți: Abby și Mike, care se disprețuiesc din cauza competiției acerbe pe care o duc de ani de zile. Rivalitatea profesională îi va aduce în fața adevărului... gol-goluț: faptul că Abby și Mike sunt atrași unul de celălalt. Astfel, protagoniștii vor începe o frumoasă poveste de dragoste. 

În continuarea serii, de la ora 22:30, PRO CINEMA va difuza Gardienii destinului (The Adjustment Bureau), un film despre incredibila putere a iubirii. David Norris, un om politic de succes, e pe punctul de a face parte din Senatul Statelor Unite ale Americii, moment în care o întâlnește pe Elise, femeia de care se îndrăgostește. David va duce o luptă cu agenții misterioși care vor încerca din răsputeri să îl despartă de persoana iubită, pentru a-i croi protagonistului un cu totul alt drum în viață.

Pe 24 februarie, de Dragobete, de la ora 20:30, românii vor putea vedea Mă simt frumoasă (I Feel Pretty). Acțiunea o are în centru pe Renee Bennett, o femeie care se confruntă cu nesiguranța de sine. Însă atitudinea protagonistei se va schimba la 180 de grade în ziua în care aceasta va suferi o lovitură la cap. Renee se va trezi încrezătoare, iar viața ei va căpăta nuanțe noi și va fi lipsită de rețineri și frici. 

Cele mai bune filme de acțiune vor fi nelipsite, pe tot parcursul lunii, la PRO CINEMA. Pelicule pline de suspans și adrenalină vor putea fi urmărite în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 20:30. Printre ele se numără Coliziunea (Collide), Nerve: Adevăr sau provocare (Nerve), Agenţii de rezervă (The Other Guys), Justițiarul: Zonă de război (Punisher: War Zone) și Miami Vice. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel , Gabriela Ungureanu | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel