Lucian Viziru, de urgență la spital. Artistul a fost internat la Terapie Intensivă: „Suspect de Infarct! De 4 zile stau in spital” VIDEO

Data actualizării: | Data publicării:
Lucian Viziru, captură VIDEO YOUTUBE
Descriere foto: Lucian Viziru, captură VIDEO YOUTUBE

Lician Viziru este internat în Spitalul Floreasca, din Capitală.


Lucian Viziru este internat în Spitalul Floreasca, din Capitală, cu suspiciune de infarct. Inițial, chiar pe 31 decembrie, artistul a ajuns de urgență la spital și a fost internat pe secția de Terapie Intensivă. 

Artistul a înregistrat un video și l-a postat pe Youtube, pentru a-și ține fanii la curent cu date despre starea sa de sănătate. El spune că se simte mai bine acum și că speră să fie externat curând. 

„Eu sunt în momentul ăsta în spital. Sunt aici de pe 31 decembrie 2021. Revelionul l-am făcut aici. Da, sunt un norocos. Inițial s-a crezut că am făcut infarct. Am avut dureri mari în capul pieptului. Durerea se ducea jos spre brațul stâng. La prima analiză în ceea ce privește inima mi-au ieșit negative. A doua zi, enzimele astea au ieșit pozitive. Am avut din nou suspiciunea la povestea asta cu infarctul. Astăzi am fost mutat din salonul de Terapie Intensivă înapoi în salonul ăsta, unde am ajuns în prima zi. Sper să reușesc să plec mâine acasă. E bine în Spitalul Floreasca. M-au tratat frumos. Ieri și alaltăieri nu am avut voie să mă mișc din pat”, a povestit Lucian Viziru într-un video postat pe YouTube.

 

A decis să se reîntoarcă în România

 

Deși a decis să se retragă din lumina reflectoarelor, Lucian Viziru a rămas unul dintre cei mai apreciați actori din România, dar și cel mai râvnit bărbat. Acesta a frânt inimile multor domnișoare, odată cu rolurile sale din celebrele telenovele românești, însă cea care i-a câștigat inima a fost Ema, colega lui de liceu. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de ani buni, iar în 2010 s-au și căsătorit. Aceștia au devenit și părinți, după ce Ema l-a adus pe lume pe băiețelul lor, Mihai.

Ulterior, Lucian Viziru a decis să își ia familia și să se mute în Germania, acolo unde a devenit antrenor de tenis. Deși părea că duce o viață liniștită printre străini se pare că fratele lui Augustin Viziru s-a săturat de viața din străinătate și a decis să revină în România.

Actorul  a declarat că are mai multe planuri de viitor și nu exclude posibilitatea de a reveni pe micile ecrane.

„Deocamdată eu trebuie să-mi termin socotelile în Germania, cât mai repede cu putinţă, şi să văd ce fac aici. Deşi am spus-o de mai multe ori pe Internet, că nu se ştie niciodată dacă o să mai revin în televiziune. În muzică, dacă nu eşti Frank Sinatra şi Mick Jagger, să te fâţâi pe scenă la 45 de ani mi se pare un pic deplasat. La 20 de ani mergea, actoria mai merge, dar cu cântatul… nici nu sunt o mare voce”, a declarat Lucian Viziru, la Kanal D, în urmă cu ceva timp.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel