Lucian Viziru, adevărul despre relația cu Catrinel Sandu. Cei doi au fost împreună timp de cinci ani: „Ea a mers pe ideea că eu am fost nenorocitul în relația respectivă”

Data publicării:
Sursa foto: Catrinel Sandu și Lucian Viziru, facebook/colaj foto
Descriere foto: Sursa foto: Catrinel Sandu și Lucian Viziru, facebook/colaj foto

Lucian Viziru a făcut dezvăluiri neașteptate despre relația cu Catrinel Sandu.

Lucian Viziru și Catrinel Sandu au format un cuplu, în urmă cu 20 de ani. Cei doi au fost împreună timp de cinci ani, iar motivul despărțirii ar fi fost infidelitatea. La vremea respectivă, Catrinel Sandu a mărturisit Lucian Viziru a fost cel care a greșit în relație.

Lucian Viziru, adevărul despre relația cu Catrinel Sandu

Actorul a povestit, în cadrul emisiunii „La Măruță, că lucrurile au stat total diferit. Mai exact,  Catrinel l-a acuzat că ar fi înşelat-o cu o prietenă comună, însă acum Lucian Viziru a dat de înțeles că și fosta iubită a călcat strâmb.

„Ea a mers pe ideea că eu am fost nenorocitul în relația respectivă… doamna fosta Sandu, deși ne-am tras-o amândoi și la propriu, și la figurat. Ba n-am fost eu cuminte, ba n-a fost ea cuminte. Am fost împreună vreo 5 ani. Am avut tot timpul din lume să facem prostii”, a povestit Lucian Viziru în cadrul emisiunii „La Măruță”, potrivit Cancan.

Lucian Viziru este căsătorit și are un băiat

Deși a decis să se retragă din lumina reflectoarelor, Lucian Viziru a rămas unul dintre cei mai apreciați actori din România, dar și cel mai râvnit bărbat. Acesta a frânt inimile multor domnișoare, odată cu rolurile sale din celebrele telenovele românești, însă cea care i-a câștigat inima a fost Ema, colega lui de liceu. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de ani buni, iar în 2010 s-au și căsătorit. Aceștia au devenit și părinți, după ce Ema l-a adus pe lume pe băiețelul lor, Mihai.

Ulterior, Lucian Viziru a decis să își ia familia și să se mute în Germania, acolo unde a devenit antrenor de tenis. Deși părea că duce o viață liniștită printre străini se pare că fratele lui Augustin Viziru s-a săturat de viața din străinătate și a decis să revină în România.

Cum se înțelege actorul cu soacra sa

Recent, Lucian Viziru a vorbit despre relația pe care o are cu mama soției sale. 

„Noi ne iubeam la început, mă consideram norocos că ne înțelegem. Ea mă place pe mine ceva mai mult decât o plac eu pe ea”, a mărturisit Lucian Viziru, în cadrul unei emisiuni TV, potrivit Click.ro

Actorul a povestit că relația dintre el și soacra sa nu este una tocmai bună. Lucian Viziru a precizat că la început se înțelegeau mult mai bine, dar pe parcurs, lucrurile s-au mai schimbat. 

„Nu ne-am da în cap unul altuia, dar nici departe nu suntem. Dacă o duc mai departe nu mai e amuzant... Să o lăsăm așa, e suficient, crede-mă. După emisiune sigur încep să o sune vecinele și să îi zică: Tu l-ai băgat în spital! Tu l-ai omorât”, a adăugat actorul.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel