Loredana Groza, omagiu emoționant pentru victimele de la Colectiv. Au trecut opt ani de la tragedia care a marcat România

Data publicării:

Au trecut deja 8 ani de la incendiul de proporții izbucnit în clubul Colectiv, însă oamenii nu au uitat de tragedia care a înfiorat o țară întreagă.

Au trecut opt ani de zile de la una dintre cele mai mari tragedii care a avut loc la noi în țară. „Colectiv” este cuvântul care provoacă astăzi fiori miilor de oameni care își aduc aminte cu groază, dar și cu tristețe de momentul înfiorător care a luat viața a 65 de persoane. Pe lângă aceste victime, alți 160 de oameni au fost răniți în incendiul care a îngrozit o țară întreagă. De atunci însă, din 2015, în fiecare an, supraviețuitorii, familiile celor decedați, dar și alte persoane din România, printre care și foarte multe vedete, comemorează de fiecare dată pe 30 octombrie acest eveniment tragic, aducând un omagiu victimelor care s-au dus mult prea repede la Ceruri și care aveau toată viața în față.

Un astfel de moment emoționant au pus în scenă și Loredana Groza și Gabriel Cotabiță la vremea aceea, care au cântat pentru sufletele care din acel moment îi priveau din Ceruri. Deși au trecut deja 8 ani de la tragedia care a marcat o Românie întreagă, oamenii nu au uitat, iar Loredana Groza este una dintre persoanele publice care și-a împărtășit gândurile pe rețelele de socializare cu privire la acest eveniment. Vedeta a postat și o frântură din concertul ce a avut loc în 2015, în memoria victimelor de la Colectiv, care trezește însă, în continuare, foarte multă emoție.

„Un moment emotionant in memoria victimelor de la Colectiv, din concertul Imaginarium 30 Oct 2015, alături de Gabriela Cotabiță. Astăzi s-au împlinit exact 8 ani.. ”, a scris Loredana Groza pe rețelele de socializare.

Citește și: Loredana Groza, adevărul despre dietă și operații estetice. Cum se menține în formă, la 53 de ani: „Astea sunt trucurile mele”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by LOREDANA (@loredanagroza)

Supraviețuitorii incendiului, dezamăgiți de urmările acestei tragedii

Chiar dacă au existat extrem de multe semne de întrebare după această tragedie, astfel încât toată lumea așteaptă ca vinovații să răspundă cu ani grei de închisoare, dar și ca lucrurile să se îndrepte spre mai bine, când vine vorba de sistemul sanitar, supraviețuitorii incendiului îngrozitor spun că nu văd niciun fel de schimbare în România. Și acum, la 8 ani de la tragedie, oamenii încă trăiesc cu gândul că dacă autoritățile ar fi intervenit mai repede, numărul victimelor ar fi putut fi unul semnificativ mai mic. 

„Sunt opt ani lungi în care, noi, ca victime și ca rude ale celor care au murit, am văzut că nu se întâmplă nimic. Jumătate din cei care sunt aici au murit după incendiul propriu-zis, mai bine de jumătate, iar pentru ei, statul român nu a făcut nimic. Cei care au venit să ne salveze, au venit foarte târziu și au intervenit foarte târziu și au venit doar să constate că au murit niște oameni. Din cauza acestei inacțiuni noi avem 65 de oameni morți aici. Puteau să fie numai 30 să zic și, în rest, nimic, suntem pe cont propriu în propria țară, ceea ce e trist, mai ales că noi am avut atunci un wake-up call, în urma căruia statul român nu a înțeles ce trebuie să facă. Dacă vi se pare justiție sau dreptate, eu nu o numesc în niciun fel, în afară de bătaie de joc.”, spune Adrian Albu, supraviețuitor Colectiv, potrivit Digi24



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel