Lili Sandu și famila ei s-au infectat cu virusul SARS-COV2. Care este starea lor de sănătate

Data publicării:
Lili Sandu, sursa instagram
Descriere foto: Lili Sandu, sursa instagram

Lili Sandu și familia ei trec prin momente delicate, după ce s-au infectat cu COVID-19.

Cazurile de coronavirus cresc considerabil de la o zi la alta. Tot mai multe vedete devin victima virusului care a împânzit o lume întreagă. Printre acestea se numără și  Lili Sandu, soțul Silviu Țolu, dar și fiul lor Thomas Jay. Vedeta este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde își ține fanii la curent cu tot ce se întâmplă în viața ei. De această dată, Lili Sandu și-a anunțat fanii că atât ea, cât și familia sa au fost depistați cu coronavirus, iar acum se află în izolare. 

Aceasta a precizat că ea și soțul ei se simt bine, însă nu poate spune același lucru și despre fiul lor, Thomas Jay. Se pare că micuțul se confruntă cu stări febrile și nu se simte foarte bine. 

Lili Sandu a mărturisit că se află deja de patru zile în izolare, însă nu a dat mai multe detalii, deoarece nu are o stare generală bună și momentan vrea să se odihnescă.

 

''A patra zi de COVID! Eu și Silviu suntem puțin mai bine azi, dar febra lui Tomi ne cam dă bătăi de cap că stă numai pe la 39. Când mă adun puțin o să vă povestesc'', a scris Lili Sandu pe pagina sa personală de socializare.

 

 

Lili Sandu, dietă EXTREMĂ. A consumat doar apă timp de 7 zile

 

Lili Sandu a testat diverse diete de-a lungul timpului. A fost vegetariană o vreme, apoi a fost nevoită să țină un regim alimentar pentru problemele hormonale. Însă, pe lângă dieta cu apă, orice regim drastic poate părea un adevărat festin regesc. Vedeta în vârstă de 42 de ani le-a dezvăluit internăuților că a ținut o dietă fără hrană. 7 zile a consumat doar apă și spune că s-a simțit excelent. Mai mult, se pare că această dietă extremă a ajutat-o să își rezolve unele probleme de sănătate. Lili Sandu atrage atenția asupra faptului că în acele 7 zile de regim a fost atent monitorizată de medici și că nu și-a pus sănătatea în pericol în niciun moment. 

“Reconectarea cu natura este pentru mine una dintre cele mai bune terapii. Pe lângă aceasta, cele 10 minute de meditație pe care o practic zilnic de ani buni, mă ajută să fac periodic o introspecție în interiorul meu, să-mi aud gândurile și pur și simplu să fiu in liniște. Este important să ne ascultăm și să punem pauză tocmai pentru a ne regăsi acel echilibru între minte, corp și suflet.

În urmă cu câțiva ani, atunci când locuiam în Los Angeles, am avut curajul de a ține o formă de post (fasting) de 7 zile doar cu apă. A fost incredibilă toată experiența mai ales că limitarea minții mele și frica și-au arătat încă de la început “colții” dându-mi neîncredere că aș putea face eu așa ceva, dar la sfârșitul acestor zile m-am simțit mai bine și mai în formă ca niciodată. Am fost, bineînțeles, sub supravegherea doctorului meu naturopat care îmi monitoriza evoluția zi de zi și așa ar trebui să fie în cazul în care apelați la genul asta de curățare a organismului și nu numai.


Marea mea uimire a fost să-mi dau seama că pentru aceste 7 zile apa m-a “hrănit” îndeajuns încât să nu întâmpin vreo problemă medicală.

Voi ce formă de relaxare practicați? Ați îndrăzni să practicați acest fasting?”, a scris Lili Sandu pe Instagram.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel