Lili Sandu își dorește să devină mamă pentru a doua oară: „Dumnezeu știe cum să le aranjeze”

Data publicării:
Lili Sandu, sursa foto Instagram
Descriere foto: Lili Sandu, sursa foto Instagram

Lili Sandu trăiește cele mai frumoase clipe alături de familia ei minunată. Rolul de mămică îi vine foarte bine și se pare că vedeta își dorește mai mulți copii. 

Frumoasa Lili Sandu se bucură de o familie minunată. A devenit mamă pentru prima oară în luna august a anului trecut, iar de atunci tot Universul vedetei se învârte în jurul micuțului Thomas Jay. Este o femeie fericită și împlinită alături de Silviu Țolu, chiar dacă între ei este o diferență de vârstă de 12 ani. 


Actriței îi priește rolul de mămică și tocmai de aceea este hotărâtă să facă mai mulți copii. Invitată în emisiunea „Vorbește Lumea”, Lili Sandu a vorbit despre rolul de mămică, dar și despre relația cu Silviu Țolu. 


„E absolut minunat. E foarte dificil, dar pe cât e de dificil, pe atât e de frumos. E o recompensă extraordinar de mare sufletească. Dumnezeu știe cum să le aranjeze și chiar dacă am început acum la 41, parcă nu m-aș opri. Parcă aș mai vrea să trec o dată sau de două ori prin experiența asta. E păcat să stea gena aia acolo”, a spus Lili Sandu. 


De-a lungul timpului, vedeta a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și logodnicul ei, dar Lili Sandu susține că relația lor nu a fost niciodată afectată de acest lucru. Actrița are o relație frumoasă chiar și cu părinții lui Silviu. 


„De aia arăt și eu bine, că la 12 ani diferență trebuie să mă mențin și eu. Noi nu punem presiune pe noi și pe relația noastră. Nu ne gândim la diferența de vârstă. Se întâmplă de multe ori să fie mult mai matur decât mine, dar n-am simțit diferența asta. Părinții lui m-au iubit din primul moment și eu la fel”, a adăugat frumoasa mămică. 


Lili Sandu a primit inelul din partea iubitului, dar din cauza pandemiei de coronavirus evenimentul a fost anulat. 


„E inelul de logodnă. Nu am mai apucat să facem nunta că a venit tâmpenia asta de pandemie”, a adăugat artista.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel