Lidia Buble, adevărul despre operațiile estetice: „Sunt deseori criticată pentru nasul meu. Este un nas cu personalitate” EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Lidia Buble și-a transformat complet look-ul și spune că este cea mai bună „variantă a ei”. 

Lidia Buble este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Deși viața ei amoroasă a ținut prima pagină a ziarelor, luni în șir, artista rămâne discretă în privința vieții sale personale și vine în fața publicului cu muzica sa și cu energia ei caldă. 

Zilele trecute, reporterii Spectacola au întâlnit-o pe Lidia Buble în cadrul unui eveniment monden. Artista a fost deschisă să vorbească, pentru cititorii Spectacola, despre schimbarea de look prin care a trecut recent, dar și despre schimbările interioare pe care spune că le-a traversat.


„Asta este Lidia din născare, ca să zic așa, e culoarea mea naturală. Mi-a fost dor și a fost  necesar să revin la ea și nu îmi pare rău. În opinia mea, sunt cea mai bună variantă a mea de până acum. Eu sunt adepta naturalului, în general, tot ce este natural este frumos.

Eu sunt o persoană foarte cameleonică și ador schimbările de look, indiferent despre ce vorbim aici, atât despre păr, cât și despre makeup, stil vestimentar. Cred că am fost blondă, cu șuvițe, balayage, toate cele, vreo 14 ani, cam așa. M-am tot jucat cu blondul, cu nuanțele de blond și îmi era dor, nu am mai fost de foarte mulți ani nuanța naturală”, a declarat Lidia Buble pentru Spectacola. 

Cum a reacționat când s-a văzut în oglindă cu noua culoare de păr

Artista spune că schimbarea culorii părului a fost o reîntoarcere la ea și că a avut senzația că se vede pe ea în copilărie, în momentul în care s-a privit în oglindă. 

„Am văzut-o pe copila Lidia și m-am bucurat mult să o revăd. Mi-a fost dor de ea. E bine, îmi place foarte mult și mă bucur că și oamenii de acasă au primit schimbarea asta cu brațele deschise, ba cred că le place mai mult decât varianta blondă, ceea ce nu poate decât să mă bucur foarte tare”, a mai declarat cântăreața. 

Schimbarea exteriorului a schimbat-o și la interior

„Îmi place să cred că mă maturizat și am evoluat frumos, natural și firesc. Cu siguranță a fost o schimbare și în interiorul meu, dar în bine.  

Mă simt, nu neapărat mai matură, pentru că matură am fost întotdeauna, mă simt mai echilibrată, mai așezată”, a spus ea.  

Motivul pentru care a luat o pauză de la rețelele de socializare


Cu câteva luni în urmă, LIdia Buble dispărea de pe rețelele de socializare. Atunci, vedeta a creat o adevărată isterie printre fani, care au crezut că aceasta nu va mai reveni pe social media. Întrebată care a fost motivul pentru care a renunțat, chiar și pentru câteva zile, la rețelele de socializare, și dacă a fost vorba de o strategie de marketing, artista ne-a dezvăluit că a simțit nevoia de o pauză, pentru că ea este cea care se ocupă exclusiv de conturile de pe rețelele de socializare și că obosise. 


„Să știi că foarte mulți oameni au luat-o ca pe o strategie de marketing, nu m-am gândit la treaba asta, pur și simplu am simțit nevoia să iau o pauză de la tot ce înseamnă social media. Într-adevăr, te și ajută foarte mult, dar, uneori, pentru mine, ca artist, e obositor. Pentru că eu și sunt omul care se implică foarte mult și care mă ocup personal de paginile mele de social media. Adică eu stau să răspund oamenilor, primesc sute de mesaje zilnic, îmi place să le răspund pentru că întotdeauna m-am gândit „omenii ăștia își rup câteva momente din viața lor ca să îmi trimită mie un mesaj frumos, niște gânduri bune”. Și mi se pare foarte frumos, la rândul meu, atunci când îmi permite timpul să le răspund înapoi.

Și la moment dat am simțit că am obosit și am vrut să iau o pauză am zis „Băi, trebuie să iau o pauză că numai funcționez, vreau să stau un pic. ”, a mai spus vedeta. 

 

Cum s-a adaptat în lumea showbizz-ului


LIdia Buble este fiică de preot. S-a născut într-o familie numeroasă, cu principii bine înrădăcinate.  Artista a crescut, practic, în biserică, și deși lumea showbizz-ului nu are nicio legătură cu lumea în care a crescut ea. 

„Eu în general sunt o persoană foarte cameleonică. Eu mai am o vorbă, după care mă ghidez în viață: „nimic fără Dumnezeu” și îmi place să îl pun pe El înainte de toate. Într-adevăr, am crescut între o familie binecuvântată, cu niște principii foarte sănătoase și foarte bine înrădăcinate, de care nu m-am dezis și le păstrez în continuare, pentru că eu cred că am crescut frumos cu ele și îmi place să o țin tot așa.  Da, a fost puțin greu la început, când am intrat în această industrie, pentru că nu are nicio legătură cu atmosferă și cu mediul în care eu am fost crescută. Eu am crescut în biserică până la 19 ani și clar este o viață total diferită. Nu are nicio legătură cu cea de dinainte, dar mă bucur că am rămas cu picioarele pe pământ. Nu m-a schimbat succesul, poate doar în bine. 

Mă bucur că părinții mei sunt mândri de mine și asta contează cel mai mult. Sunt omul care în fiecare dimineață se trezește și pleacă din casă cu capul sus și sunt fericită și mândră de ce am reușit să dobândesc până în ziua de astăzi 

Încerc să iau partea bună a lucrurilor, cred că în toate domeniile există și o parte rea, important este să fim noi capabili să luăm deciziile importante pentru noi și să rămânem oameni faini.

Frumusețea nu este doar exterioară, este foarte important să o completezi cu frumusețea interioară, și dacă știi să pui toate lucrurile astea cap la cap, eu zic că ești pe drumul cel bun.

Este o misiune foarte faină să fii artist, este adevărat, este și foarte obositor și copleșitor. Dar pe mine, personal, Lidia Buble, nimic mulțumește mai tare decât atunci când văd că poți să bucuri sufletele oamenilor, când vezi că mii de oameni, sute de mii de oameni se regăsesc în povestea ta de viață, pentru că, în general, toate piesele mele sunt inspirate din trăirile pe care le-am avut despre viața mea și mă bucur să văd că oamenii rezonează cu ele. Este cea mai mare răsplată pentru mine ca artist”, a dezvăluit ea. 


Cum se menține în formă


Artista spune că o ajută foarte mult faptul că a făcut sport de performanță în copilărie. Mai mult, deși presa a speculat, imediat după Asia Express, că s-ar fi îngrășat, artista spune că realitatea este alta și că nu a avut niciodată fluctuații de greutate mai mare de 3 kg. Mai mult, ea spune că s-a simțit bine în pielea ei, indiferent de numărul de kilograme pe care i le arăta cântarul. 


„Îmi place să cred că întotdeauna am avut grijă de mine. Eu am terminat liceul sportiv.  

Am fost prietenă cu sportul încă din copilărie, am făcut sport de performanță. Într-adevăr, în momentul în care am intrat în industrie am avut câteva fluctuații de greutate și asta pentru că nu îmi mai permitea timpul efectiv să ajung fizic la sală, mai încercam din alimentație dar trebuie să fie susținut cumva lucrul acesta și de mișcarea fizică. 

Lidia Buble: Cred că tot ceea ce creează Dumnezeu este perfect

A fost vorba de câteva kilograme în plus sau în minus, dar trebuie să recunosc că eu m-am simțit la fel de bine de fiecare dată. 

Nu cred că am avut o zi în viața mea în care să nu îmi placă de mine sau să nu mă văd frumoasă, Slavă Domnului, îi mulțumesc pentru modul în care m-a creat și cred că tot ceea ce creează Dumnezeu este perfect, important este să știm noi să păstrăm și să ne bucurăm de ce ne-a dat, să nu mai încercăm să căutăm nod în papură.”, a mai spus artista. 

 


Ce părere are despre filtrele de pe rețelele de socializare


„Probabil că societatea cumva a impus niște standard de frumusețe, pe care dacă nu le împlinești, în mintea noastre se creează așa o confuzie și avem impresia că dacă nu ne încadrăm în ele, ceva nu e în regulă cu noi.

Aș fi ipocrită să îți spun că eu nu folosesc filtre, mai sunt zile în care am de făcut anumite postări și nu am timp să mă machiez, mai pun câte un filtru, dar în mare parte a timpului, eu sunt genul de femeie care nu prea se machiază. Îmi place să fiu relaxată, naturală, să mă simt bine. Bineînțeles, când merg la evenimente sau am ceva de filmat, îmi place să mă aranjez.  Dar contează să ne simțim bine, cu machiaj, fără machiaj, cu filtre, fără filtre.


Ce părere are despre operațiile estetice: „Sunt deseori criticată pentru nasul meu”

Întrebată ce părere are despre operațiile estetice și dacă s-a gândit vreodată să apeleze la bisturiu, artista a răspuns: 

„Nu am nimic împotrivă nici cu operațiile estetice, dacă  ajută anumite persoane să se simtă mai bine sau le dă mai multă încredere. Anul acesta împlinesc frumoasa vârstă de 29 de ani, o spun și parcă tot nu îmi vine să cred. 

Niciodată să nu spui niciodată, nu știi ce se poate întâmpla. Operații în sine, să schimb ceva la mine, nu aș face, chiar dacă sunt deseori criticată pentru nasul meu, pentru că este un nas cu personalitate și da, nu este unul mic,  am niște trăsături mai aspre probabil, 
dar eu mă simt foarte bine așa, poate dacă mai apar câte un rid de la bătrânețe, să îl ajut puțin, probabil, dar în momentul de față mă simt foarte bine așa cum sunt”, ne-a mărturisit artista. 

 

Ce planuri are pe plan muzical


„După cum spuneam, sunt o persoană foarte cameleonică. Legat de look-ul meu pot exista schimbări de la o zi la alta, pentru că sunt genul de om care pur și simplu se pune seara în pat și dacă i se pune pata pe ceva, a doua zi trebuie să pună în aplicare, pentru altfel nu am liniște. Adică se poate întâmpla ca în seara asta să mă pun să dorm, să mă visez roșcată, și a doua zi să mă vezi roșcată, dar pe plan muzical nu.  În toamnă acestui an urmează să lansezi noul album și voi avea și câteva colaborări cu artiști internaționali pe care eu îi apreciez foarte mult și abia aștept să împărtășesc cu publicul meu toate acestea” , a mai spus vedeta. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel