Lia Bugnar a izbucnit în lacrimi, pe scena Premiilor Gopo 2023. Moment extrem de emoționant pentru scenaristă: „Cam asta rămâne după noi”

Data actualizării: | Data publicării:

Lia Bugnar și Marius Manole sunt prezentatorii Galei Gopo 2023. 

A 17-a ediție a Galei Premiilor Gopo 2023 a început deja de câteva ore, acesta fiind cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România. Evenimentul de marți seara, 25 aprilie 2023, se desfășoară la La Sala Mare a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, acolo unde s-au strâns deja cei mai importanți actori, scenariști, regizori de la noi din țară, care așteaptă cu sufletul la gură să primească premiul categoriei la care au fost nominalizați. În premieră, prezentatorii acestei ediții sunt nimeni alții decât Lia Bugnar și Marius Manole, iar cea care a întâmpinat invitații pe covorul roșu a fost chiar Amalia Enache, de la știrile Pro TV.

Dacă Gala a început cu glume multe împărțite între cei doi prezentatori, dar și cu foarte multă voie bună, pe parcurs, lucrurile au luat o întorsătură cu totul diferită. Cunoscuta scenaristă a serialului „Clanul” a izbucnit în lacrimi în văzul tuturor, după care a cerut chiar și să părăsească scena, timp de 5 minute. Acest lucru s-a întâmplat când în sală s-a difuzat un scurt moment în memoria actorului Teo Corban, care s-a stins din viață la începutul acestui an.

„Cam asta rămâne după noi. Niște oameni care, eventual, ne vorbesc de bine. Uite câtă lume îl aplaudă. Regretul meu cel mai mare e că personajele principale nu sunt niciodată aici să vadă ce urme au lăsat”, a spus aproape plângând, Lia Bugnar, potrivit Fanatik

„N-am râs că nu l-am văzut. N-ai văzut ce ziceau pe Facebook, de ce ai râs, de ce n-ai râs”, a zis Marius Manole.

„La un moment dat erai răstignit și dacă nu râseșeși. Este un film cu bani aduși de acasă, care a adus spectatori în sălile de cinema, și profit pe măsură, că ne place sau nu ne place.

Totuși, au deschis un drum”, au mai zis Lia Bugnar și Marius Manole la Gopo 2023, potrivit sursei citate.

Amalia Enache, responsabilă de interviurile pe covorul roșu

Amalia Enache este cea care întâmpină vedetele sosite pe covorul roșu și le ia „la cald” cele mai proaspete impresii despre eveniment și nominalizări.

„Eu sunt foarte entuziasmată să fac și anul acesta interviurile la cald, de pe covorul roșu, la Premiile Gopo. Un an atât de efervescent în cinematografia românească, cu 37 de filme în competiție și cu nominalizări atât de provocatoare.

Gândiți-vă că la categoria cea mai bună actriță în rol principal avem două surori, tinerele Ioana și Mara Bugarin, care concurează practic una împotriva celeilalte. Abia aștept să le surprind emoțiile de dinainte de gală, lor și celorlalți actori, regizori, scenariști care s-au remarcat anul trecut”, a transmis Amalia Enache, potrivit sursei citate. 

Premiile Gopo 2023: nominalizații din acest an

Un număr de 18 lungmetraje româneşti lansate în cinematografe sau pe platforme VOD în 2022 au fost nominalizate anul acesta la 20 de categorii. Filmele care concurează pentru Cel mai bun lungmetraj de ficţiune sunt şi cele care au obţinut cele mai multe nominalizări: "Metronom" - 11 nominalizări, "Imaculat" şi "Oameni de treabă" - câte 10 nominalizări, "Miracol" - 9 nominalizări, "Crai nou " - 7 nominalizări, "Pentru mine tu eşti Ceauşescu - 5 nominalizări.

Cineaştii Alina Grigorei ("Crai nou"), Monica Stan şi George Chiper-Lillemark ("Imaculat"), Alexandru Belc ("Metronom"), Bogdan George Apetri ("Miracol") şi Paul Negoescu ("Oameni de treabă") sunt nominalizaţii la categoria Cea mai bună regie.

La categoria Cea mai bună actriţă într-un rol principal sunt nominalizate: Andreea Grămoşteanu ("#dogpoopgirl"), Ioana Bugarin ("Miracol"), Mălina Manovici ("Balaur"), Ana Dumitraşcu ("Imaculat") şi Mara Bugarin ("Metronom").

Citește AICI lista cu toți nominalizații la Premiile Gopo 2023.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel