Jurnalista Rodica Mitu, colega noastră de la DC News, nu mai este. A murit la 32 de ani. Știrea care n-ar fi trebuit să existe

Data actualizării: | Data publicării:
Jurnalista Rodica Mitu, colega noastră de la DC News, nu mai este. A murit la 32 de ani.
Descriere foto: Jurnalista Rodica Mitu, colega noastră de la DC News, nu mai este. A murit la 32 de ani.

Rodica Mitu, redactor șef adjunct DC News, nu mai este. A murit la 32 de ani.

Anca Murgoci, redactor șef DC News și prietena Rodicăi, a transmis vestea sfâșietoare:

 

„N-am scris știre mai grea ca aceasta. N-am făcut vreodată un lead mai prost ca acesta. Și încă sper să mă sune șefii să-mi spună că am dat cel mai mare fake news din cariera mea. 

Nimeni nu este de neînlocuit. În afară de tine

Așa va spune oricine a cunoscut-o. Era doar lumină în jurul ei. Nu avea nicio poză în care să nu zâmbească. Niciuna. Rodica Mitu nu a mers niciodată. S-a născut cu o boală care nu-i permitea să meargă. Dar alerga, cu mare bucurie, spre oricine avea o problemă. Nu există problemă să i-o spui și să nu te ajute cu un sfat. Scaunul cu rotile nu a făcut-o niciodată dependentă. „Independent” n-are grad de comparație, dar în cazul Rodicăi este permis: Rodi a noastră de la DC News era cel mai independent om.

Rodi de la DC News era mâna mea dreaptă. Era capul limpede al site-ului. Nu exista să pună o virgulă prost. Iar când scria, o făcea cu tot sufletul. Și scria despre orice. Și o făcea bine. Nu era subiect să i-l dai și să-ți spună că nu știe să-l facă.


Cât despre Rodi, omul, colega, prietena ar fi prea multe de scris. Mi-e și greu să scriu ceva despre Rodi omul pentru că mi-a fost cea mai bună prietenă. 

Mi-e mai ușor să scriu textul acesta cu mâna ei. Așa că o să aleg calea ușoară și o s-o las pe ea să vorbească. Am găsit un text pe care l-a scris acum câțiva ani și în care s-a descris mai bine decât putea să o facă oricine altcineva”.

 

Vă invităm să citiți pe DC News întregul articol scris de Anca Murgoci despre plecarea mult iubitei noastre colege și prietene. 

https://www.dcnews.ro/jurnalista-rodica-mitu-colega-noastra-de-la-dc-news-nu-mai-este-a-murit-la-32-de-ani-stirea-care-n-ar-fi-trebuit-sa-existe_903947.html 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel