Jorge, cerere în căsătorie inedită: Eram în baie, plângând amândoi

Data publicării:
Sursa foto: Jorge, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Jorge, Instagram

Jorge și-a cerut soția în căsătorie într-un moment extrem de sensibil din relația lor. 

Jorge și Ramona Podea au o căsnicie de aproximativ 10 ani. Drumul până aici nu a fost unul ușor, recunoaște artistul, cei doi având mai multe momente de cumpănă în relație. Așadar, și cererea în căsătorie a fost făcută într-un mod inedit. Artistul a dezvăluit faptul că el și Ramona Podea erau pe cale să se despartă, fiind într-un punct foarte sensibil al relației lor. Când partenera sa a spus că este mai bine să-și spună adio, cântărețul a șocat-o pe aceasta, propunându-i să-i fie alături tot restul vieții.

"Cererea în căsătorie a venit într-un moment de cumpănă, pentru că era într-o seară, după 12 noaptea, fetele dormeau, și noi tocmai ne decideam să ne despărțim. Eram în baie, plângând amândoi, iar în momentul în care ea mi-a zis: „Gata, avem prea multe încercări, nu merge!, eu i-am răspuns: „Decât să ne despărțim, nu mai bine ne căsătorim?. Și așa am cerut-o în căsătorie, în baie, pe jos.", a declarat Jorge, potrivit Viva.

Cum este relația celor doi în prezent

Chiar dacă în trecut au fost supuși multor încercări, Jorge spune că acum situația s-a schimbat. El și partenera sa se înțeleg extrem de bine, iar momentele grele nu au făcut decât să le consolideze relația. Totodată, anul acest este motiv de sărbătoare mare în familia acestora, fapt pentru care cei doi își propun să călătorească cât mai mult.

"Relația este din ce în ce mai bună, ne-am sincronizat incredibil, ne înțelegem reciproc din priviri. Anul acesta e foarte important pentru noi, deoarece schimbăm prefixul, Ilinca a împlinit 20 de ani, eu fac 40, iar Ramona, în toamnă, 50 de ani – vrem să sărbătorim cu timp mai mult petrecut împreună, să mergem în vacanțe. Ca în orice cuplu, au mai fost hopuri. Fiecare relație are nevoie de experiențe ca să evolueze, iar noi am avut diferite momente mai dificile pe care am învățat să le depășim împreună, pentru că doar așa putem crește, iar noi suntem recunoscători pentru tot ce s-a întâmplat. Noroc că am avut curajul să le depășim.", a continuat artistul.

"Suntem "turbo" și eu, și soția"

Jorge spune că, în prezent, el și soția sa au niște programe foarte încărcate. Cu toate acestea, cei doi nu uită să facă sport și să petreacă clipe în doi.

"Sunt toată ziua pe drumuri cu promovarea noului single, ba la evenimente, ba la studio, prin țară sau în București. Suntem „turbo și eu, și soția, încercăm să ne petrecem cât mai mult timp cu copiii, dar să mergem și la sală sau să mai facem și alte activități, să mai petrecem timp și noi doi.", a mai spus el.

Ce spunea Jorge despre începutul relației cu Ramona Podea

Jorge și actuala sa parteneră s-au cunoscut la teatru. Chiar dacă artistul a remarcat-o pe aceasta din prima pe aceasta, datorită frumuseții ei, el a recunoscut faptul că în momentul în care a aflat ce vârstă are Ramona a vrut să renunțe la ea.

"Eu când am aflat că ea este cu 10 ani mai mare decât mine, am făcut 4 pași în spate. Ea nu mi-a zis lucrul ăsta luni de zile, eu credeam că e cu 4 ani mai mare decât mine. Când am văzut buletinul ei din întâmplare și când am văzut că e în 72 am zis că nu e bine. Pe vremea aceea mă chemau la Burlacul, aveam alt drum, voiam să mă distrez. Ne-am tot certat, ne-am tot împăcat, din cauza vârstei.", a declarat  Jorge, în podcastul Acasă la Măruță.

Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Jorge / EXCLUSIV



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel