Iuliana Marciuc, semne de dincolo de la tatăl său: „Simt un suflet care este permanent alături de mine. Aștept semn de la el și dacă sunt atentă chiar le primesc”

Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Iuliana Marciuc a fost invitata Georgianei Ioniță, în emisiunea Interviurile Spectacola și DC News, unde a dezvăluit mai multe detalii din viața personală, dar și profesională. 

Iuliana Marciuc, producător TVR, realizator și prezentator TV, a fost invitata Georgianei Ioniță, în cadrul emisiunii Interviurile Spectacola și DC News, unde și-a deschis sufletul și a făcut o serie de dezvăluiri emoționante, despre viață, întâmplări mai nefericite, dar și despre copilărie. În primul rând, vedeta mărturisește faptul că oamenii sunt lăsați în grija destinului, care le asigură mai ușor sau mai greu calea spre succes. Totuși, dacă lucrurile nu vin în momentul în care ne-am dori, înseamnă că destinul ne-a pregătit altceva și nu înseamnă neapărat că suntem ghinioniști.

„Eu cred că ce ți-e scris în frunte se întâmplă. Cred că sunt oameni care se nasc norocoși și, muncind, reușesc să ajungă la succes. Dar sunt și oameni urmăriți de ghinion, care trebuie să facă eforturi mai mari pentru a-și împlini un vis, și atunci acesta cred că e destin. Viața te duce ea într-un loc și nu știi cum ai ajuns acolo, acesta e destin. Nu cred în coincidențe deloc, cred în întâmplări pe care viața ți le aduce la momentul potrivit.”, a dezvăluit Iuliana Marciuc, în cadrul emisiunii realizate de Georgiana Ioniță.

Iuliana Marciuc, confesiuni emoționante despre pierderea tatălui său

Cea mai mare provocare pe care anul 2022 i-a adus-o acesteia a fost pierderea tatălui său, care s-a stins pe patul de spital, când Iuliana se aștepta mai puțin. Cu toate că trupește nu mai este lângă ea, jurnalista susține faptul că, în continuare, îi simte prezența părintelui său oriunde merge, ba chiar uneori primește și semne spirituale de la acesta. 

„Din punct de vedere emoțional a fost un an greu, pentru că deși te gândești că potrivit cursului firesc al vieții acesta este, să ne pierdem părinții, în momentul în care se întâmplă, nu ești deloc pregătit. Eu evit să spun că l-am pierdut pe tata, nu l-am pierdut, a plecat în luna martie. Simt că există ceva, simt un suflet care este permanent alături de mine. Aștept semn de la el și dacă sunt atentă chiar le primesc și am avut marea bucurie ca pe 4 august, când ar fi împlinit 81 de ani, să reușesc să fac o lansare de carte, o carte pe care el o pregătea și pe care eu am reușit să o termin și am lansat-o.  El a fost un om de radio, un jurnalist, un pasionat de fenomene paranormale și atunci am terminat această carte. Cartea este deja la al treilea volum.”, a mai dezvăluit aceasta. 

„Sunt convinsă că fiecare își alege acest moment”

Moartea tatălui său nu a fost întâmplătoare, susține Iuliana Marciuc, care crede că tatăl său și-a ales această dată cu un scop. Chiar dacă semnele privind starea de sănătate le mai dădea o speranță că bărbatul se va face bine și va merge acasă, anumite lucruri din comportamentul acestuia indicau faptul că sfârșitul se apropie. 

„Am întâmpinat cu putere, pentru că așa am simțit. Am fost atentă la el în ultima perioadă și am înțeles că este exact ceea ce-și dorește. Vârsta a venit la el cu niște probleme de sănătate și nu și-a dorit niciun moment să fie pentru noi o corvoadă, în special pentru mama. În ultima perioadă chiar spunea: „Pentru mine atât a fost, nu mai vreau”, spunea acest nu mai vreau în diferite forme. A avut puterea ultimei decizii, pentru că sunt convinsă că fiecare își alege acest moment.  Înainte de finala Eurovision m-am dus la el, era în spital, se simțea mult mai bine. Imediat după aceea mi-a spus doctorul că este total schimbat și că nu mai vrea să coopereze cu ei. Pe 8 martie l-am văzut ultima dată, iar pe 11, când am vrut să-l vizitez, am primit acel telefon de la spital. M-am gândit că a dorit să lase toate lucrurile în ordine.”, a mai dezvăluit Iuliana Marciuc. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel