Iulia Albu, motivul pentru care se trezește cu fața umflată: „Este o problemă pe care abia acum am reușit să o rezolv”

Data publicării:

Iulia Albu a dezvăluit motivul pentru care se trezește cu fața umflată. 

Iulia Albu se menține într-o formă fizică de invidiat, la vârsta de 41 de ani. Silueta vedetei poate fi definită, fără îndoială, prin „perfecțiune”, aceasta măsurând formele ideale. Cu toate acestea, celebrul critic de modă spune că niciodată nu a fost adepta dietelor, iar nici acum nu este pasionată să-și numere caloriile pe care le consumă sau să se uite constant la kilogramele de pe cântar. Vedeta are totuși grijă, cu privire la stilul de viață pe care-l trăiește. Aceasta se antrenează din greu în sala de fitness, iar când are timp liber, iubitul, respectiv fiica sa, îi amintesc întotdeauna să facă activitate fizică.

Iulia Albu, motivul pentru care se trezește cu fața umflată

Iulia Albu este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu fanii tot ce se întâmplă în viața ei. Recent, criticul de modă a mărturisit că i se umflă fața, lucru pe care l-au sesizat și fanii ei. Problema sa este de natură medicală și se numește edem. Edemul este umflarea cauzată de excesul de lichid prins în țesuturile corpului. Boala poate afecta orice parte a corpului.

Iulia Albu a recunoscut că nu a apelat niciodată la acid hialuronic, în schimb face masaj facial sculptural.

„Fac acest instastory pentru voi, pentru că vreau să știți că există ceva mai mult decât acid hialuronic sau ce vă faceți toată ziua. Există ceva ce se numește masaj facial sculptural, iar acesta ajută persoanele ca mine care au probleme cu limfa și care au nevoie de drenaj limfatic. Uneori îmi scrieți și mă întrebați de ce sunt atât de umflată la față în anumite emisiuni, pentru că am această problemă. Este o problemă pe care abia acum am reușit să o rezolv”, a povestit Iulia Albu pe Instagram.

Cum se menține Iulia Albu la 41 de ani

„Nu am fost niciodată un fan al cifrelor. Nu mă măsor, nu mă cântăresc, nu număr caloriile, nu mă uit în buletin. Sunt atât de multe lucruri care trebuie trăite, încât nu consider relevante aceste preocupări.

Poate și pentru că cea mai mare parte a vieții mele am fost frustrată de faptul că era mult prea slabă, am renunțat la a mai contoriza foarte strict câte kilograme am sau câte calorii mănânc. Am antrenor cu care merg la sală, am antrenor cu care merg să alerg, respectiv iubitul meu, și am cel mai bun antrenor – pe fiica mea, care are grijă mereu să mă alerge suficient pentru a pierde caloriile în plus.”, a declarat Iulia Albu, potrivit viva. 

Ce sfat are Iulia Albu pentru femei

Iulia Albu le-a dat și un sfat femeilor care nu  dețin formele ideale, dar care însă râvnesc la o siluetă precum au modele din reviste. În acest sens, vedeta spune că nu există un tipar anume, după care să ne ghidăm, iar toată lumea ar trebui să se accepte fix așa cum este. De asemenea, aceasta nu este deloc de acord cu dietele.

„Mi se pare nociv ca fetele să citească în revistă și să vadă la televizor că trebuie să aibă o anumită greutate sau să arate într-un anumit fel pentru a fi în linie cu celelalte persoane sau pentru a obține lucrurile mai ușor în viață. De asemenea, nu sunt adepta regimurilor, deoarece, cu excepția situației în care sănătatea îți dictează asta, mi se pare total contraproductiv să vrei să fii mereu altcineva sau altfel decât ești.”, a continuat aceasta.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel